HOTĂRÂREA NR. 240
privind transmiterea în folosință gratuită către Distributie Energie Oltenia SA
a tronsonului LES 20kV
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 august 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 31927 din data de 25.08.2025, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind transmiterea în folosință gratuită către Distributie
Energie Oltenia SA a tronsonului LES 20kV, racordul PTAB Cresa Morilor, în
lungime de aproximativ 150 m, proprietatea publică a municipiului Râmnicu
Vâlcea, pe toată durata existenței rețelei electrice; aprobarea modelului de
contract de comodat ce se va încheia între UAT Municipiul Rm. Valcea si
Distributie Energie Oltenia SA, precum și împuternicirea Primarului municipiului
Rm. Valcea – Mircia Gutău pentru semnarea contractului de comodat;
Văzând Raportul nr. 31928 din 25.08.2025 întocmit de Direcția Investiții și
Achiziții Publice, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ,
întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat,
agricultură;
Luând în considerare adresa nr. 329/21.08.2025, înregistrată la Primăria
municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 31636/21.08.2025, GRUPINSTAL S.R.L. Rm.
Valcea prin care a solicitat acordul cedarii unui tronson LES 20kV, racordul
PTAB Cresa Morilor, in lungime de aproximativ 150m, in favoarea SC Distributie
Energie Oltenia SA, asa cum se prevede în AVIZUL CTE nr. 16491/19.08.2025, in
vederea realizarii lucrarilor de alimentare cu energie electrica, imobil
locuinte colective cu servicii la parter, situat in municipiul Rm. Valcea, str.
Morilor nr. 28A, judetul Valcea;
În temeiul prevederilor art.441, art.46 alin.(2) și art.47 din Legea nr.
123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările și
completările ulterioare;
În baza art. 129, alin. (2) lit. b), c) și d), alin.(6), lit.a), art.139,
alin.(3) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă transmiterea în folosință gratuită către Distributie Energie
Oltenia SA a tronsonului LES 20kV, racordul PTAB Cresa Morilor, în lungime de
aproximativ 150 m, proprietatea publică a municipiului Râmnicu Vâlcea, pe toată
durata existenței retelei electrice.
Art.2. (1) Se aprobă modelul de contract de comodat ce se va încheia între UAT
Municipiul Rm. Vâlcea și Distributie Energie Oltenia SA, conform anexei la
prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicește primarul municipiului Rm. Valcea – Mircia Gutău să semneze
contractul de comodat.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Investiții și Achiziții Publice și Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice;
- Distribuție Oltenia SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cezar – Florin BULACU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 august 2025