HOTĂRÂREA NR.380
privind exprimarea acordului Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de acţionar majoritar la societatea APAVIL SA cu privire la achiziționarea de servicii juridice de consultanță și asistență a societății, precum și reprezentarea acesteia în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată pentru care este necesară o experiență juridică complexă

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 decembrie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr.47123 din data de 16.12.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind exprimarea acordului Municipiului Râmnicu Vâlcea, în calitate de acționar majoritar al societății APAVIL SA cu privire la achiziționarea de către societate a unor servicii juridice de consultanță și asistență a societății, precum și de reprezentarea acesteia în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată care necesită o experiență juridică complexă ce nu poate fi asigurată de cei doi consilieri juridici, până la soluționarea definitivă a acestor litigii, mandatându-se, în acest sens, reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea APAVIL SA să aprobe achiziționarea acestor servicii juridice;
Văzând Raportul nr.47239 din 16.12.2025, întocmit de Direcția Administrație, Juridic, Contencios, precum și avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor ;
Luând în considerare adresa nr.34819/09.12.2025, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.46082/09.12.2025 prin care societatea APAVIL SA a solicitat exprimarea acordului Municipiului Rm.Vâlcea cu privire la achizitionarea de către societate a unor servicii juridice de consultanță, asistență și reprezentare a societății în dosarele aflate pe rolul instantelor în toate fazele procesuale în litigii, oferirea de consultanță juridică de specialitate pentru identificarea soluțiilor legale necesare activității societății;
În temeiul prevederilor art.1 alin.(3) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.26/2012 privind unele măsuri de reducere a cheltuielilor publice și întărirea disciplinei financiare și de modificare și completare a unor acte administrative;
În baza art.129, alin.(1), alin.(3), lit.d), art.139, alin.(1) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Municipiul Râmnicu Vâlcea, în calitate de acționar majoritar al societății APAVIL SA își exprimă acordul cu privire la achiziționarea de către societate a unor servicii juridice de consultanță și asistență a societății, precum și de reprezentarea acesteia în dosarele aflate pe rolul instanțelor de judecată care necesită o experiență juridică complexă ce nu poate fi asigurată de cei doi consilieri juridici, până la soluționarea definitivă a acestor litigii.
Art.2. Se mandatează reprezentantul municipiului în Adunarea Generală a Acționarilor la Societatea APAVIL SA să aprobe achiziționarea serviciilor juridice prevăzute la art.1.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează societatea APAVIL S.A.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Consiliului Județean Vâlcea;
- Societății APAVIL SA.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU                                       SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 23 decembrie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)