HOTĂRÂREA NR.30
privind aprobarea tipului de suport alimentar pentru elevii și preșcolarii din cadrul unităților de învățământ din Municipiul Ramnicu Valcea, incluse in Programul național "Masă sănătoasă", precum și a modalității de distribuire a acestuia, program derulat până la sfârșitul anului scolar 2024-2025


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.213995 din data de 19.02.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea tipului de suport alimentar pentru elevii si prescolarii din cadrul unitatilor de invatamant din Municipiul Ramnicu Valcea, incluse in Programul national "Masa sanatoasa", precum și a modalității de distribuire a acestuia, program derulat până la sfârșitul anului școlar 2024-2025;
Văzând Raportul nr.213996 din data de 19.02.2025, întocmit de Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor art. 77 alin.(5), alin.(7) și alin.(9) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; ale art. LI din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.156/2024 privind unele măsuri fiscal-bugetare în domeniul cheltuielilor publice pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025, pentru modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru prorogarea unor termene; ale Hotărârii Guvernului nr.23/2025 privind instituirea Programului național ”Masa sănătoasă” in anul 2025; ale art. 5, alin. (3), lit. (j) din Legea nr.9/2025 a bugetului de stat pe anul 2025 și ale Ordinului ministrului educaţiei şi al ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 3.840/81/2024 privind aprobarea Listei unităţilor de învăţământ preuniversitar incluse în Programul naţional "Masă sănătoasă" în anul 2024, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă tipul de suport alimentar pentru elevii și prescolarii din cadrul unităților de învățământ din Municipiul Ramnicu Valcea, incluse în Programul national "Masa sanatoasă", precum și modalitatea de distribuire a acestuia, program derulat până la sfârșitul anului scolar 2024-2025, după cum urmează:
A. pentru Scoala Profesionala Colonie Rm.Valcea, tipul de suport alimentar este masa caldă în regim de catering, raportarea prezenței se va face zilnic cu cel putin 2 ore inainte de programul de distribuire a tipului de suport alimentar, iar modalitatea de distribuire este următoarea:
• ora 10:50 –Scoala Profesionala Colonie ( invatamant primar);
• ora 10:50- Gradinita cu program normal Colonie;
• ora 10:50- Gradinita cu program normal Stolniceni;
• ora 14:50- Scoala Profesionala Colonie ( invatamant secundar inferior si profesional).
B. pentru Scoala Gimnaziala Nr. 4 Rm.Valcea, tipul de suport alimentar este masa calda in regim de catering, raportarea prezenței se va face zilnic cu cel putin 2 ore inainte de programul de distribuire a tipului de suport alimentar, iar modalitatea de distribuire este următoarea:
• ora 09:50 – Scoala Gimnaziala Nr.4, Rm.Valcea (invatamant primar si gimnazial);
• ora 11:00 – GPN nr.11, Copacelu (invatamant prescolar) - structura a unitatii de invatamant.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice ;
- Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea ;
- Unităților de învățământ prevăzute la art.1.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                           SECRETAR GENERAL,
                                                                  jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)