HOTĂRÂREA NR.105
privind aprobarea proiectului “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728 și a cheltuielilor legate de proiect


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.15065 din data de 16.04.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728 și a cheltuielilor legate de proiect;
Văzând Raportul nr.15064 din data de 16.04.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere că prin hotărârea nr.305/18.10.2024, Consiliul Local a aprobat Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și indicatorii tehnico-economici conform devizului general, pentru obiectivul de investiții “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728, la valoarea totală de 18.647.962,26 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 11.027.081,02 lei fără TVA, respectiv 13.122.226,41 lei cu TVA;
Ținând seama de faptul că la data de 19.12.2024, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a depus la finanțare proiectul “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728, în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Apel de proiecte dedicat municipiilor reședinţă de judeţ PR SV/MRJ/1/7/5.1/2023, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane;
Luând în considerare adresa nr.19745/02.04.2025, prin care ADR Sud Vest Oltenia a notificat UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea finalizarea procesului de evaluare și selecție și admiterea la finanțare a proiectului “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728 ca urmare a încadrării în alocarea financiară a apelului și a solicitat depunerea documenteleor necesare întocmirii contractului de finanțare, printre documentele obligatorii în etapa de contractare regăsindu-se și Hotărârea de aprobare a proiectului și a cheltuielilor legate de proiect;
În temeiul prevederilor Ghidul Solicitantului Sprijin pentru dezvoltare urbană integrată, Apel de proiecte dedicat municipiilor reședință de județ PR SV/MRJ/1/7/5.1/2023;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă proiectul “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728 în vederea finanțării acestuia în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, Obiectiv specific 5.1: Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Apel de proiecte dedicat municipiilor reședinţă de judeţ PR SV/MRJ/1/7/5.1/2023.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728 în cuantum de 18.647.962,25 lei (inclusiv TVA).
Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect în valoare de 372.794,94 lei (inclusiv TVA), reprezentând contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului “Reabilitare Casa Olănescu”.
Art.4. Se aprobă asigurarea din bugetul local al UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a sumelor reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728, pentru implementarea acestuia în condiții optime.
Art.5. Se aprobă asigurarea din bugetul local al municipiului a tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.6. Se aprobă suportarea de către UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a sumelor reprezentând cheltuieli de mentenanță, întreținere ale proiectului “Reabilitare Casa Olănescu” - cod SMIS 334728 pe întreaga perioadă de durabilitate a acestuia.
Art.7. Se împuternicește Primarul Municipiului, domnul Mircia GUTĂU, să semeneze toate actele necesare şi contractul de finanţare în numele UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Art.8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.9. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcției Economico-Financiară.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                              SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 25 aprilie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)