HOTĂRÂREA NR.175
privind actualizarea suprafeței terenului concesionat, proprietate publică a municipiului, situat în str. Dacia, bl. 19, sc. C, conform măsurătorilor tehnice de cadastru


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 iunie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.24133 din 23.06.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind actualizarea suprafeței terenului concesionat, în sensul concesionării suprafeței de teren rezultată din măsurători de 10,47 mp, rotunjită în CF nr. 62347 la 10 mp, în loc de 10 mp, suprafața aprobată inițial prin Hotărârea Consiliului Local nr. 147/25.09.2003, art. 1 lit. e);
Văzând Raportul nr.24137 din 23.06.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 147/25.09.2003, în temeiul Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Consiliul Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 10 mp situat în Râmnicu Vâlcea, str. Dacia nr.2, bl.19, sc.C, pe o perioadă de 25 de ani, pentru realizarea unui acces din exterior la apartamentul nr. 2, de către proprietarul acestuia, fiind încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și soții SESCIOREANU MARIA și SESCIOREANU ION, contractul de concesiune nr. 1295/2004, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 13.11.2028, iar în vederea înscrierii în cartea funciară a contractului de concesiune a fost întocmită în luna martie 2024 documentația tehnică de cadastru, din măsurătorile efectuate rezultând că suprafața pe care a fost realizat accesul din exterior este de 10,47 mp și nu10 mp așa cum este precizat în contract;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 5130/13.02.2025 prin care concesionarii au solicitat actualizarea suprafeței terenului concesionat conform măsurătorilor cadastrale;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă actualizarea suprafeței terenului concesionat, în sensul concesionării suprafeței de teren rezultată din măsurători de 10,47 mp, rotunjită în CF nr.62347 la 10 mp - identificată în Planul de amplasament și delimitare – anexă la prezenta hotărâre, în loc de 10 mp - suprafața aprobată inițial prin Hotărârea Consiliului Local nr. 147/25.09.2003, art. 1 lit. e).
Art.2. (1) Plata redevenței în sumă de 141 euro, reprezentând diferența dintre redevența datorată pentru suprafața actualizată (3.141 euro) și redevența calculată inițial (3.000 euro) se va face în rate anuale, pe perioada contractuală rămasă.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1), începând cu anul 2025, redevența va fi de 156,45 euro/an, față de 120 euro cât este în prezent.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Urbană.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana-Maria POPESCU                            SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 iunie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)