HOTĂRÂREA NR.103
privind aprobarea proiectului “Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni” cod SMIS 325559 și a cheltuielilor legate de proiect


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr.15059 din data de 16.04.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea proiectului “Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni” cod SMIS 325559 și a cheltuielilor legate de proiect;
Văzând Raportul nr.15060 din data de 16.04.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr. 110/28.03.2024, Consiliul Local a aprobat Studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici conform devizului general, pentru obiectivul de investiții Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni”, la valoarea totală de 12.659.385,43 lei fără TVA, respectiv 15.054.676,52 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 8.090.805,00 lei fără TVA, respectiv 9.628.057,95 lei cu TVA, iar în data de 21.06.2024, UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a depus la finanțare proiectul “Revitalizare Urbană Zona Ostroveni” în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, apelul de proiecte PR SV/MRJ/1/7/5.1/2023 - Sprijin pentru dezvoltarea urbană integrtă apel dedicat municipiilor reședință de județ, O.S. 5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrioniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane;
Luând în considerare adresa nr. 19744/02.04.2025, prin care ADR Sud Vest Oltenia a notificat UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea finalizarea procesului de evaluare, selecție și admiterea la finanțare a proiectului “Revitalizare Urbana Zona Ostroveni” și a solicitat depunerea documentelor necesare întocmirii contractului de finanțare;
În temeiul prevederilor Ghidului solicitantului Sprijin pentru dezvoltare urbană integrate apel de proiecte dedicate municipiilor reședință de județ, apelul de proiecte PR SV/MRJ1/7/5.1/2003;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă proiectul ”Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni” cod SMIS 325559 în vederea finanțării acestuia ” în cadrul Programului Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027, apelul de proiecte PR SV/MRJ/1/7/5.1/2023 - Sprijin pentru dezvoltarea urbană integrtă apel dedicat municipiilor reședință de județ, O.S. 5.1 – Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrioniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane.
Art.2. Se aprobă valoarea totală a proiectului “Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni” , cod SMIS 325559 în cuantum de lei 15.054.676,52 (inclusiv TVA).
Art.3. Se aprobă contribuția proprie în proiect a UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea, reprezentând achitarea tuturor cheltuielilor neeligibile ale proiectului, cât și contribuția de 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în cuantum de 301.093,53 lei reprezentând cofinanțarea proiectului “Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni” , cod SMIS 325559.
Art.4. Se aprobă asigurarea din bugetul local al UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a sumelor reprezentând cheltuieli conexe ce pot apărea pe durata implementării proiectului “Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni”, cod SMIS 325559, pentru implementarea acestuia în condiții optime.
Art.5. Se aprobă asigurarea din bugetul local al municipiului a tuturor resurselor financiare necesare implementării proiectului în condițiile rambursării/decontării ulterioare a cheltuielilor din instrumente structurale.
Art.6. Se aprobă suportarea de către UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a sumelor reprezentând cheltuieli de mentenanță și întreținere și serviciile asociate necesare aferente proiectului “Revitalizare Urbană Zonă Ostroveni”, cod SMIS 325559 pe perioada în care caracterul durabil al operațiunii trebuie menținut.
Art.7. Se împuternicește Primarul Municipiului, domnul Mircia Gutău, să semneze toate actele necesare și contractul de finanțare în numele UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea.
Art.8. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.9. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                          SECRETAR GENERAL,
                                                                jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 25 aprilie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)