HOTĂRÂREA NR. 113
privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul în suprafață de 2,90 mp - proprietatea publică a municipiului


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 14811 din 15.04.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului proprietate publică a municipiului, în suprafață de 2,90 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ostroveni, bl. A15, sc. B, cu 12 ani și 6 luni, respectiv până la 11.11.2037, pentru proprietarii spațiului comercial amenajat în apartamentul nr. 3;
Văzând Raportul nr. 14972 din 16.04.2025 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr. 3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 109/25.11.1999 Consiliul Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 8,15 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ostroveni (conform Anexei 3 la hotărâre), bl. A15, sc. B, ap. 3, pe o perioadă de 25 de ani, pentru realizarea a două accese direct din exterior în vederea amenajării unui spațiu comercial, pentru proprietarul acestuia, fiind încheiat în baza acestor prevederi, între Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea VARTEX GRUP SRL, contractul de concesiune nr. 1030/12.05.2000 pe o perioadă de 25 de ani, iar în baza autorizației de construire nr. 518/DK409/26.05.2000 s-a realizat un singur acces din exterior la spațiul comercial, respectiv accesul dinspre str. Ostroveni; ulterior, imobilul – spațiu comercial a fost înstrăinat, concesiunea fiind preluată de către noul proprietar al acestuia, Asociația Familială ROVER POPESCU, redenumită ulterior POPESCU RODICA ASOCIAȚIE FAMILIALĂ, încheindu-se în acest sens contractul nr. 1157/2002, iar în anul 2006 imobilul – spațiu comercial a fost înstrăinat din nou, concesiunea fiind preluată de către domnul CIOVICĂ NICOLAE, încheindu-se în acest sens contractul nr. 1432/2006, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 11.05.2025;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr. 14471/14.04.2025, prin care soții CIOVICĂ NICOLAE și CIOVICĂ ELENA ERMINA, în calitate de proprietari ai apartamentului nr. 3, situat în str. Ostroveni, bl. A15, sc. B, au solicitat prelungirea duratei contractului de concesiune nr. 1432/2006 pentru terenul pe care este realizat accesul;
În temeiul prevederilor art. 608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și art. 2 alin. (2) din contractul de concesiune nr. 1432/2006;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului proprietate publică a municipiului, în suprafață de 2,90 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, str. Ostroveni, bl. A15, sc. B, cu 12 ani și 6 luni, respectiv până la 11.11.2037, pentru proprietarii spațiului comercial amenajat în apartamentul nr.3.
Art.2. Valoarea redevenței corespunzătoare perioadei de prelungire a duratei concesiunii este de 968,60 euro (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 2,90 mp), cu plata unei redevențe anuale de 77,49 euro/an (968,60 euro :12 ani și 6 luni), echivalent în lei.
Art.3. Cheltuielile aferente întabulării terenului concesionat în Cartea Funciară a municipiului și toate taxele ocazionate de înscrierea drepturilor de concesiune cad în sarcina concesionarilor.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                                  SECRETAR GENERAL,
                                                                         jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 aprilie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)