HOTĂRÂREA NR.352
privind adoptarea unor măsuri de organizare a intervențiilor pe timpul iernii 2025 – 2026 pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 noiembrie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.43586 din data de 20.11.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind adoptarea unor măsuri de organizare a intervențiilor pe timpul iernii 2025 – 2026 pe raza Municipiului Râmnicu Vâlcea;
Văzând Raportul nr.43839 din data de 21 .11.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin Hotarârea nr.139/30.05.2025, Consiliul Local al Municipiului Râmnicu Vâlcea a aprobat prelungirea duratei Contractului de delegare prin gestiune directă a unor servicii de salubrizare stradală în municipiu nr.29372/11.08.2020 cu operatorul Piețe Prest S.A. printre serviciile delegate fiind: măturatul, spălatul, stropirea şi întreţinerea căilor publice, curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea în funcţiune a acestora pe timp de polei sau îngheţ;
Luând în considerare adresa nr.17504/23.10.2025, înregistrată la Primăria municipiului sub nr.40457/24.10.2025, prin care operatorul Piețe Prest S.A. a înaintat Consiliului Local pentru analiză și aprobare "Programul de pregătire și acţiune operativă pentru iarna 2025 – 2026", împreună cu anexele la acesta;
În temeiul prevederilor art.25, alin.(4) din Legea nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilități publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) – d), alin.(7), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă "Programul de pregătire și acţiune operativă pentru iarna 2025 – 2026", conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Consecință a aprobării Programului prevăzut la art.1, la dispoziția societății Piețe Prest S.A. vor fi puse următoarele utilaje:
- autobasculanta IVECO Trakker, nr. înmatriculare VL-24-ADP - sarcina utilă 19800 kg;
- autogreder Q&K, tip 156.6, nr. înmatriculare RM. VL-0490 ;
- buldoexcavator New Holland nr. înmatriculare RM VL-0482 ;
- buldoexcavator TEREX, nr.de înmatriculare RM VL-0898.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrării Domeniului Public și societatea Piețe Prest S.A.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Societății Piețe Prest SA.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU                                  SECRETAR GENERAL,
                                                                  jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)