HOTĂRÂREA NR.123
privind aprobarea bugetului ”Creșa Râmnicu Vâlcea” pentru anul 2026

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 8 mai 2026, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.235653 din data de 29.04.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului ”Creșei Râmnicu Vâlcea” pentru anul 2026;
Văzând Raportul nr.235655 din 29.04.2026, întocmit de Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare, ale Hotărârii Guvernului nr.566/2022 privind aprobarea Metodologiei de organizare şi funcţionare a creşelor şi a altor unităţi de educaţie timpurie antepreşcolară și ale Legii nr.43/2026 privind bugetul de stat pe anul 2026;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă bugetul ”Creșei Râmnicu Vâlcea” pentru anul 2026, cu o valoare totală de 2.020.000 lei, sursele de finanțare fiind următoarele:
- 1.473.000 lei – sursă buget local;
- 547.000 lei – sume defalcate din TVA.
(2) La partea de Cheltuieli, creditele bugetare în sumă de 2.020.000 lei sunt repartizate pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare, după cum urmează:
- 520.000 lei – cheltuieli de personal;
- 1.392.680 lei – cheltuieli cu bunuri și servicii;
- 107.320 lei – alte cheltuieli (fond handicap).
Art.2. Bugetul ”Creșei Râmnicu Vâlcea” pentru anul 2026, repartizat pe sursele de venit și destinația creditelor bugetare conform clasificației, aprobat conform art.1, este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară și Creșa Rm. Vâlcea.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Unității de învățământ Creșa Rm. Vâlcea.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Flavius-Constantin VĂCARU                       SECRETAR GENERAL,
                                                                         jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 8 mai 2026

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)