HOTĂRÂREA NR.149
privind acordarea autorizației anuale de funcționare pentru jocuri de noroc
operatorului economic PROJECT P&C IMPEX S.R.L. la punctul de lucru situat în
Râmnicu-Vâlcea, str. Matei Basarab nr.30B
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară convocată de îndată la data de 21 mai 2026, la care participă 18
consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.18204 din data de 20.05.2026, al
cărui semnatar este Primarul municipiului prin care se propune acordarea
autorizației anuale de funcționare pentru jocuri de noroc operatorului economic
PROJECT P&C IMPEX S.R.L. la punctul de lucru situat în Râmnicu-Vâlcea, str.
Matei Basarab nr.30B;
Văzând Raportul nr.18205 din data 20.05.2026, întocmit de Serviciul Autorizări
Activități Comerciale, Evenimente Publice, precum și avizele comisiilor de
specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea
ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de
buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere cererea nr.18154/2026, precum și documentele anexate depuse de
Societatea PROJECT P&C IMPEX S.R.L. prin care se solicită acordarea autorizației
de funcționare pentru desfășurarea activității de jocuri de noroc la punctul de
lucru situat în Râmnicu - Vâlcea, str. Matei Basarab nr.30B;
Ținând seama de Hotărârea nr.94/07.04.2026 prin care Consiliul Local a aprobat
desfășurarea în municipiul Râmnicu Vâlcea a activităților de jocuri de noroc de
către operatorii de jocuri de noroc licențiați și în aplicarea prevederilor
Regulamentului privind autorizarea, amplasarea și funcționarea activităților de
jocuri de noroc pe raza municipiului Râmnicu-Vâlcea, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local nr.142/19.05.2026;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.77/2009 privind
organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările
ulterioare și ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.7/2026 pentru
modificarea şi completarea unor acte normative, precum şi pentru adoptarea unor
măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor
administrativ-teritoriale;
În baza art.129, alin.(1), alin.(3), lit.d), art.139, alin.(3), art.196
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 16 voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă acordarea autorizației anuale de funcționare pentru jocuri
de noroc operatorului economic PROJECT P&C IMPEX S.R.L., cu sediul în jud.
Hunedoara, Municipiul Deva, b-dul. Iuliu Maniu bl.L1, etaj MEZ, pentru punctul
de lucru situat în Râmnicu-Vâlcea, str. Matei Basarab nr.30B.
(2) Se împuternicește primarul municipiului Râmnicu - Vâlcea să elibereze și să
semneze Autorizația anuală de funcționare pentru punctul de lucru prevăzut la
alin.(1), în conformitate cu prevederile Regulamentului privind autorizarea,
amplasarea și funcționarea activităților de jocuri de noroc pe raza municipiului
Râmnicu-Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.142/2026.
Art.2. Taxa locală anuală pentru eliberarea autorizației de funcționare,
calculată la suprafața utilă de 15 m.p. a spațiului în care se va desfășura
activitatea de jocuri de noroc, este de 15.000 lei și se achită conform
prevederilor Hotărârii Consiliului Local nr.142/2026.
Art.3. Titularul autorizației are obligația de a respecta prevederile
legislației în vigoare în domeniul jocurilor de noroc și condițiile
Regulamentului privind autorizarea, amplasarea și funcționarea activităților de
jocuri de noroc pe raza municipiului Râmnicu-Vâlcea, aprobat prin Hotărârea
Consiliului Local nr.142/19.05.2026.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul
Autorizări Activități Comerciale, Evenimente Publice.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Economico-Financiare;
- Serviciului Autorizări Activități Comerciale, Evenimente Publice;
- Direcției Poliției Locale;
- Operatorului economic menționat la art.1.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Flavius-Constantin VĂCARU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 21 mai 2026