HOTĂRÂREA NR.120
privind aprobarea bugetului Direcției de Asistență Socială pentru anul 2026
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară la data de 8 mai 2026, la care participă 21 de consilieri din cei
23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.235673 din data de 29.04.2026, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului Direcției de Asistență Socială
pentru anul 2026;
Văzând Raportul nr.235674 din data de 29.04.2026, întocmit de Direcția
Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și
nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi
sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare, și ale Legii nr.43/2026 privind bugetul
de stat pe anul 2026;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborat cu alin.(4), lit.a), art.139,
alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă bugetul Direcției de Asistență Socială pentru anul 2026, cu
o valoare totală de 68.166.600 lei, sursele de finanțare fiind următoarele:
- 8.795.600 lei – sursă buget local;
- 58.871.000 lei – sume defalcate din TVA;
- 500.000 lei – subvenții AJPIS (ajutor încălzire lemne).
(2) La partea de cheltuieli, creditele bugetare în sumă de 68.166.600 lei sunt
repartizate pentru finanțarea cheltuielilor de funcționare, după cum urmează:
- 16.009.600 lei – cheltuieli de personal, din care 4.009.600 lei – aparat
propriu (sursă buget local) și 12.000.000 lei – asistenți personali (sursă buget
de stat);
- 1.251.000 lei – cheltuieli cu bunuri și servicii;
- 50.896.000 lei – cheltuieli cu asistența socială, din care:
a) 46.871.000 lei – indemnizații persoane cu handicap – sursă buget de stat;
b) 500.000 lei – ajutoare încălzire cu lemne – sursă AJPIS;
c) 2.500.000 lei – indemnizații persoane cu handicap – sursă buget local ;
d) 1.025.000 lei – alte ajutoare – sursă buget local.
- 10.000 lei – alte cheltuieli (asociație).
Art.2. Bugetul Direcției de Asistență Socială pentru anul 2026, aprobat conform
art.1, este prezentat în anexa la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară și Direcția de Asistență Socială.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiare;
- Direcției de Asistență Socială.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Flavius-Constantin VĂCARU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 8 mai 2026