HOTĂRÂREA NR.14
privind ajustarea tarifelor pentru serviciul de transport public local precum și modificarea unor anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze și microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin H.C.L. nr.380/2018, cu modificările și completările ulterioare


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 ianuarie 2026,la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.1831 din data de 21.01.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune ajustarea tarifelor pentru serviciul public de transport public local, precum şi modificarea unor anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin H.C.L. nr.380/2018, cu modificările şi completările ulterioare;
Văzând Raportul nr.1832 din data de 21.01.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin hotărârea nr.380/28.11.2018, Consiliul Local a aprobat Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv anexele acestuia, fiind încheiat Contractul nr.49043/27.12.2018 de delegare a gestiunii serviciului de transport public local, între Municipiul RâmnicuVâlcea şi societatea ETA S.A, a cărui durată a fost prelungită până la intrarea în vigoare a ontractului de delegare a serviciului de transport public în aria de delegare a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ADI Transport, dar nu mai târziu de 31.12.2026;
Luând în considerare adresa nr.2530/12.11.2025, înregistrată la sediul Primăriei Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.42916/13.11.2025, prin care societatea ETA S.A. a transmis spre analiză şi aprobare de către Consiliului Local, ajustarea (majorarea) tarifelor pentru serviciul public de transport public local, respectiv majorarea tarifului la biletele de călătorie, cu menţinerea tarifelor actuale pentru abonamente;
În temeiul prevederilor Legii nr.92/2007, a serviciilor de transport persoane în unităţile administrativ-teritoriale, cu modificările şi completările ulterioare, ale Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice, republicată, cu completările şi modificările ulterioare și ale Ordinului ANRSC nr. 272/2007, pentru aprobarea Normelor - cadru privind stabilirea, ajustarea şi modificarea tarifelor pentru serviciile publice de transport local de persoane, cu modificările şi completările ulterioare;
Respectându-se prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.n), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Întrunind 16 voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” și 2 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă ajustarea tarifelor pentru serviciul public de transport public local, precum şi modificarea unor anexe la Contractul de delegare a gestiunii serviciului de transport public local efectuat cu autobuze şi microbuze în municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.380/2018, cu modificările şi completările ulterioare, după cum urmează:
a) Anexa 5.1 - Tarifele de calătorie practicate, se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr.1 la prezenta hotărâre;
b) Anexa 6.1 - Categoriile de călători care beneficiază de de gratuităţi şi reduceri la transportul în comun, se modifică şi se înlocuieşte cu Anexa nr.2 la prezenta hotărâre.
(2) Ajustarea tarifelor de călătorie prevăzută la alin. (1) va intra în vigoare cu data de 01 februarie 2026.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală și societatea ETA S.A..
Art.3. Prezenta hotărare se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiare;
- Societății ETA SA.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU                                     SECRETAR GENERAL,
                                                                     jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 29 ianuarie 2026

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)