HOTĂRÂREA NR.376
privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2026 - 2027

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 septembrie 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.34978 din data de 22.09.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unitaților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2026-2027;
Văzând Raportul nr.34980 din 22.09.2026, întocmit de Serviciul APL, Registrul Agricol si Arhivă, avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement și luând în considerare propunerile formulate în plenul ședinței privind desemnarea reprezentanților Consiliului Local în Consiliile de Administrație ale unitaților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru anul școlar 2026-2027;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea Consiliului Local nr.355/2025 a fost aprobată rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu-Vâlcea, propusă să funcționeze pentru anul școlar 2026 – 2027, ce a fost ulterior completată prin Hotărârile nr.235/2026 și nr.344/2026;
În temeiul prevederilor art.128 din Legea nr.198/2023 a învățământului preuniversitar, cu modificările și completările ulterioare și ale art.5 din Ordinul ministrului educației nr.6223 din 4 septembrie 2023 pentru aprobarea metodologiei - cadru de organizare şi funcţionare a consiliului de administraţie din unităţile de învăţământ preuniversitar;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d) coroborat cu prevederile alin.(7), lit. a), ale art.139, alin.(1) și ale art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.139 alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și întrunind 22 de voturi ”pentru” propunerile formulate în plenul ședinței, vot consemnat în procesul-verbal al ședinței,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Pentru anul școlar 2026 - 2027 se desemnează reprezentanţii Consiliului Local în Consiliile de Administraţie ale unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat și particular din municipiul Râmnicu Vâlcea, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Serviciul APL, Registru agricol și arhivă.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Resurse Umane;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Inspectoratului Școlar al Județului Vâlcea;
- Unităților de învățământ nominalizate în anexă.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru Lucian PAVELESCU                      SECRETAR GENERAL,
                                                                         jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 septembrie 2026

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)