HOTĂRÂREA NR.84
privind modificarea Listei parcărilor publice cu plată amenajate pe domeniul public al municipiului

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 martie 2026, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.10578 din 20.03.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind modificarea Listei parcărilor publice cu plată, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în sensul completării acesteia cu un număr de 99 locuri de parcare noi, precum și radierea din această listă a unui număr de 395 locuri de parcare, modificându-se în mod corespunzător Anexa 7.3.3. - " Lista parcărilor cu plată amenajate pe domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea” a Regulamentului serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217/18.09.2020, așa cum a fost modificat și completat ulterior;
Văzând Raportul nr.10747 din 23.03.2026, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 217/18.09.2020, Consiliul Local a aprobat, în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local actualizată cu modificările și completările ulterioare, ale Legii 51/2006, republicată, a serviciilor de utilități publice, republicată, cu completările și modificările ulterioare și ale Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare, Studiul de fundamentare pentru stabilirea soluțiilor optime de gestiune a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea; de asemenea, potrivit art. 3 din hotărârea mai sus menționată, s-a aprobat realizarea în gestiune directă de către Direcția Administrării Domeniului Public (D.A.D.P.), a unor servicii publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, printre care și cel de amenajare, organizare și exploatare a parcărilor, a locurilor publice de afișaj și reclame, a panourilor publicitare, a mobilierului urban și ambiental, iar la articolul 4 din hotărâre a fost aprobat Regulamentul serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv Anexele nr. 1-11 ale acestuia;
Luând în considerare adresa nr. 5242/20.03.2026, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.10474/20.03.2026, prin care Direcția Administrării Domeniului Public, în calitate de operator al parcărilor publice cu plată, a solicitat completarea "Listei parcărilor publice cu plată, din municipiul Râmnicu Vâlcea", aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 29/29.01.2026, cu un număr de 99 locuri noi de parcare în cartierele 1 Mai și Ostroveni, din care 35 locuri urmează să fie delimitate prin marcaj rutier, precum și radierea din lista parcărilor publice cu plată a unui număr de cinci parcări, având în total 395 locuri, în vederea transformării acestora în parcări de reședință;
În temeiul prevederilor art.10 și art.11 din Ordonanța Guvernului nr.71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat de interes local actualizată, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.d), alin.(7), lit.s), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 2 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă modificarea Listei parcărilor publice cu plată, din municipiul Râmnicu Vâlcea, în sensul completării acesteia cu un număr de 99 locuri de parcare noi - identificate în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, precum și radierea din această listă a unui număr de 395 locuri de parcare - identificate în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre, modificându-se în mod corespunzător Anexa 7.3.3. - "Lista parcărilor cu plată amenajate pe domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea” a Regulamentului serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 217/18.09.2020, așa cum a fost modificat și completat ulterior.
(2) Consecință a prevederilor alin.(1), Anexa nr. 7.3.3 - "Lista parcărilor publice cu plată, din municipiul Râmnicu Vâlcea", aprobată prin Hotărârea Consiliului Local nr. 29/29.01.2026, se înlocuieste cu anexa nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiară;
- Diecției Poliției Locale;
- Direcției Administrării Domeniului Public.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gheorghe - Cristian VASILE                     SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 martie 2026

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)