HOTĂRÂREA NR.297
privind alegerea președintelui de ședință pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: august, septembrie și octombrie 2026

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 23 iulie 2026, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.25495 din data de 09.07.2026, al cărui semnatar este primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind alegerea președintelui de ședință, pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: august, septembrie și octombrie 2026;
Văzând Raportul nr.25496 din 09.07.2026 întocmit de Serviciul APL, Registrul agricol și arhivă, avizul comisiei de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și ținând seama de propunerile formulate în plenul ședinței pentru desemnarea președintelui de ședință, respectiv domnul consilier Pavelescu Dumitru Lucian (prima propunere) și domnul consilier Dobre Victor Daniel Iosif (cea de-a doua propunere);
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.117/29.04.2026 a fost ales președinte de ședință al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul consilier local, Văcaru Flavius-Constantin pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: mai, iunie și iulie 2026, astfel că perioada pentru care a fost desemnat președintele de ședință expiră la sfârșitul lunii iulie 2026;
În temeiul prevederilor art.123 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art.9 alin.(3) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, aprobat prin hotărârea nr. 257/2021, așa cum a fost modificat;
În baza art.129, alin.(1), art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;
Procedându-se în conformitate cu prevederile art.123, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și întrunind: 18 voturi ”pentru” prima propunere, domnul Pavelescu Dumitru Lucian, și 2 voturi ”pentru” cea de-a doua propunere, domnul Dobre Victor Daniel Iosif,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se alege în funcţia de preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, domnul consilier Pavelescu Dumitru Lucian, pentru o perioadă de 3 (trei) luni, respectiv: august, septembrie și octombrie 2026.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Persoanei desemnate la art.1.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,         CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Flavius-Constantin VĂCARU                         SECRETAR GENERAL,
                                                                        jurist Ion DIDOIU




Râmnicu Vâlcea, 23 iulie 2026


Întreaga hotărâre scanată (în format .pdf)