HOTĂRÂREA NR.3
privind aprobarea bugetului creditelor interne al Municipiului Rm. Vâlcea pe anul 2026


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 19 ianuarie 2026, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.202207 din data de 14.01.2026, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului creditelor interne al Municipiului Rm. Vâlcea pe anul 2026, precum și a listei obiectivelor de investiții de interes local finanțate din credite interne pe anul 2026;
Văzând Raportul nr.202209 din data de 14.01.2026, întocmit de Direcția Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere faptul că, pentru asigurarea resurselor necesare realizarii investitiilor publice de interes local, prin Hotărârea Consiliului Local nr.350/39/28.11.2024 a fost aprobată contractarea unei finantari rambursabile interne în valoare de 40.000.000 lei, cu o maturitate de 10 ani, de la Raiffeisen Bank, ce a fost ulterior modificată și completată; astfel, prin Hotararea nr.8695/17.12.2024, Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale a avizat favorabil contractarea acestei finantari rambursabile interne, iar pentru modificările și completările ulterioare Comisia de Autorizare a Împrumuturilor Locale a luat act conform notificărilor nr.244790/16.06.2025, nr.897505/29.10.2025 și nr. 900500/04.12.2025;
În temeiul prevederilor art.19, alin.(1) și ale art.61, alin.(6) din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.64/2007 privind datoria publică, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.9/2007 privind constituirea, componența și funcționarea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborat cu alin.(4), lit.a), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă bugetul creditelor interne al Municipiului Rm. Vâlcea pe anul 2026, la valoarea de 10.000.000 lei, conform anexelor nr.1 si nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă lista obiectivelor de investitii de interes local finantate din credite interne pe anul 2026 la valoarea de 10.000.000 lei, conform anexei nr.3 la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcția Investiții și Achiziții Publice.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA                                              SECRETAR GENERAL,
                                                                         jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 19 ianuarie 2026

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)