HOTĂRÂREA NR. 28
privind înființarea comisiei de selecție și nominalizare a candidaților pentru
postul de membru în consiliul de administratie la societatea Centrul de Afaceri
Flandra Vâlcea SA și aprobarea Regulamentului de Organizare și Funcționare al
acesteia
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 ianuarie 2026, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 2644 din data de 27.01.2026, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, privind inițierea unui proiect de
hotărâre privind:
- înființarea comisiei de selecţie şi nominalizare pentru postul de membru în
Consiliul de Administrație la societatea Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea S.A,
în următoarea componență:
1. Borleanu Ioana - Președinte;
Rusănescu Alina Daniela - Președinte supleant;
2. Ciobanu Elena Daniela – membru;
Chițan Cristina - membru supleant.
3. Expert independent - membru.
- activitățile de secretariat ale comisiei de selecție şi nominalizare
constituită potrivit prevederilor de mai sus se realizează de către dna Ciontea
Mihaela Teodora – șef Serviciu Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea 10/2001 și
de către dnul Almariei Ionuț – consilier juridic în cadrul aceluiași serviciu.
- Constituirea comisiei de solutionare a contestațiilor, în următoarea
componență:
1. Bușu Ana Maria – Președinte;
Floarea Maria Mădălina – Președinte supleant;
2. Munteanu Venera Daniela – Membru;
Dârnescu Oana Maria – Membru supleant.
3. Expert independent – membru
- pentru participarea la lucrările Comisiei de selecție și nominalizare, membrii
comisiei și persoanele care asigură secretariatul comisiei au dreptul la o
indemnizație de până la 25% din indemnizația ordonatorului principal de credite.
- aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al comisiei de selecție
și nominalizare pentru selecția Consiliului de administratie al societății
Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA;
Văzând Raportul nr. 2692 din 27.01.2026 întocmit de Direcția Administrație,
Juridic, Contencios, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, și
nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii,
administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Având în vedere că potrivit actului constitutiv, societatea Centrul de Afaceri
Flandra Vâlcea SA este întreprindere publică, iar administrarea acesteia se face
în sistem unitar, Consiliul de administrație este organul de administrare cu
atribuții de decizie și control fiind format din 3 (trei) membri persoane
fizice; astfel, în aplicarea dispozițiilor O.U.G. nr.109/2011 privind guvernanța
corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările
ulterioare, ale Legii nr.31/1990 privind societățile, cu modificările și
completările ulterioare și ale actului constitutiv al societății, adunarea
generală a acționarilor a numit administratorii la această societate, mandatul
acestora încetând la data de 02.08.2026;
Ținând seama de faptul că potrivit art.3 alin.(1) din Anexa nr.1 la Hotărârea
Guvernului nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a
întreprinderilor publice, cu modificările aduse prin Hotărârea Guvernului
nr.1053/2025, declanşarea procedurii de selecţie a membrilor consiliului începe
cu minimum 6 luni înaintea expirării mandatului actualului consiliu, astfel că,
prin adresa nr.14 din 26.01.2026, înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu
Vâlcea sub nr. 2635/27.01.2026, societatea Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA
a comunicat Hotărârea Adunării Generale a Acționarilor nr.1/26.01.2026 potrivit
căreia s-a aprobat declanșarea procedurii de selecție pentru 3 (trei) poziții de
membru în consiliul de administratie la această societate.
În temeiul prevederilor art.2 pct.27, art.4^9 alin.(3) și alin.(5), art.29
alin.(1) și alin.(6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.109/2011 privind
guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și
completările ulterioare și ale art.1 pct.16, art.2, art.4 alin.(2), art.7, art.9
și art.26 din anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.639/2023 privind normele
metodologice de aplicare a unor prevederi ale O.U.G. nr.109/2011, cu
modificările și completările ulterioare;
În baza art.129 alin.(3), lit.d), art.139, alin.(3), art.196 alin.(1), lit.a)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă înființarea comisiei de selecţie şi nominalizare pentru postul
de membru în Consiliul de Administrație la societatea Centrul de Afaceri Flandra
Vâlcea S.A, în următoarea componență:
1. Borleanu Ioana - Președinte;
Rusănescu Alina Daniela - Președinte supleant;
2. Ciobanu Elena Daniela – membru;
Chițan Cristina - membru supleant.
3. Expert independent - membru.
Art.2. Activitățile de secretariat ale comisiei de selecție şi nominalizare
constituită potrivit art.1 se realizează de către dna Ciontea Mihaela Teodora –
șef Serviciu Juridic, Guvernanță Corporativă, Legea 10/2001 și de către dnul
Almariei Ionuț – consilier juridic în cadrul aceluiași serviciu.
Art.3. Se aprobă constituirea comisiei de solutionare a contestațiilor, în
următoarea componență:
1. Bușu Ana Maria – Președinte;
Floarea Maria Mădălina – Președinte supleant;
2. Munteanu Venera Daniela – Membru;
Dârnescu Oana Maria – Membru supleant.
3. Expert independent – membru.
Art.4. Pentru participarea la lucrările Comisiei de selecție și nominalizare,
membrii comisiei și persoanele care asigură secretariatul comisiei au dreptul la
o indemnizație de până la 25% din indemnizația ordonatorului principal de
credite.
Art.5. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al comisiei de
selecție și nominalizare pentru selecția Consiliului de administratie al
societății Centrul de Afaceri Flandra Vâlcea SA, conform anexei care face parte
integrantă din prezenta hotărâre.
Art.6. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Administrație, Juridic, Contencios.
Art.7. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Administrație, Juridic, Contencios;
- Direcției Economico-Financiare;
- Persoanelor nominalizate la art.1, art.2 și art.3.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 ianuarie 2026