HOTĂRÂREA NR.95
privind aprobarea contului de execuție al bugetului general consolidat al
municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 31.03.2026
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 aprilie 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 232767 din data de 20.04.2026, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la aprobarea contului de execuție al bugetului
general consolidat al municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 31.03.2026;
Văzând Raportul nr.232768 din data de 20.04.2026, întocmit de Direcția Economico
– Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Ținâmd seama de faptul că prin Legea nr. 43/2026 a fost aprobat bugetul de stat
pe anul 2026, a fost publicat în Monitorul Oficial al României nr.
242/27.03.2026 și a intrat în vigoare la 30 martie 2026, precum și de
precizările transmise de către Trezoreria Municipiului Râmnicu Vâlcea cu privire
la completarea coloanelor prevederi anuale/trimestriale, potrivit cărora acestea
sunt adăugate conform Ordinului nr.1998/2019 privind întocmirea și depunerea
situațiilor financiare trimestriale și a unor raportări financiare lunare ale
instituțiilor publice în anul 2019 și adaptate pentru anul 2026;
În temeiul prevederilor art.49, alin.(12) din Legea nr.273/2006 privind
finantele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, ale
Ordinului comun al Ministerului Administrației și Internelor și Ministerului
Finanțelor Publice nr.244/2651/2010 pentru aprobarea metodologiilor de aplicare
a prevederilor art.14, alin.(7), ale art.57, alin.(21) şi ale art.761 alin.(1),
lit.e) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, ale Ordinului
Ministrului Finanțelor nr.1917/2005 pentru aprobarea normelor metodologice
privind organizarea și conducerea contabilității instituțiilor publice, cu
modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 1998/2019 privind
întocmirea și depunerea situațiilor financiare trimestriale și a unor raportări
financiare lunare ale instituțiilor publice în anul 2019;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), coroborat cu alin.(4), lit.a), art.139,
alin.(3), lit.a) şi art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și
completările ulterioare ;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 3 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă contul de execuție al bugetului general consolidat al
municipiului Râmnicu Vâlcea la data de 31.03.2026, după cum urmează:
a) contul de execuție al bugetului local la data de 31.03.2026 - secțiunea
total, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre;
b) contul de execuție al bugetului local la data de 31.03.2026 - secțiunea
funcționare, conform anexei nr. 1a la prezenta hotărâre;
c) contul de execuție al bugetului local la data de 31.03.2026 - secțiunea
dezvoltare, conform anexei nr. 1b la prezenta hotărâre;
d) contul de execuție al bugetului instituțiilor publice finanțate din venituri
proprii și subvenții la data de 31.03.2026 - secțiunea total, conform anexei nr.
2 la prezenta hotărâre;
e) contul de execuție al bugetului instituțiilor publice finanțate din venituri
proprii și subvenții la data de 31.03.2026 - secțiunea funcționare, conform
anexei nr. 2a la prezenta hotărâre;
f) contul de execuție al creditelor interne la data de 31.03.2026, conform
anexei nr. 3 la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico – Financiară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gheorghe - Cristian VASILE
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 aprilie 2026