HOTĂRÂREA NR. 314
privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului Public pentru
anul 2026
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 31 august 2026, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr. 268303 din 21.08.2026, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind rectificarea bugetului Direcției Administrării Domeniului
Public pentru anul 2026;
Văzând Raportul nr. 268304 din 21.08.2026, întocmit de Direcția
Economico-Financiară, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr.121 din 08.05.2026 a fost
aprobat bugetul Direcției Administrării Domeniului Public pentru anul 2026, cu o
valoare totală de 71.750.000 lei, ce a fost ulterior rectificat, ajungând la
valoarea totală de 71.757.000 lei;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b) coroborate cu alin.(4), lit.a), art.139,
alin.(3), lit.a) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare,
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se rectifică bugetul Direcției Administrării Domeniului Public pentru
anul 2026 prin virări de credite bugetare în cadrul aceluiași capitol în sumă de
141.110 lei, după cum urmează:
a) Virări de credite bugetare = 141.110 lei:
- 141.110 lei de la capitolul 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică”,
Titlul XVII ”Plăți efectuate în anii precedenți și recuperate în anul curent”;
+ 141.110 lei la capitolul 84 ”Transporturi”, Titlul II ”Bunuri și servicii”.
Art.2. Bugetul Direcției Administrării Domeniului Public, rectificat conform
art.1, în sumă de 71.757.000 lei, este prezentat în anexa la prezenta hotărâre
și este repartizat pe capitole, astfel:
- 4.838.000 lei – CAP. 67 ”Cultură, recreere și religie”;
- 21.927.890 lei – CAP. 70 ”Locuințe, servicii și dezvoltare publică”;
- 2.617.000 lei – CAP. 74 ”Protecția Mediului”;
- 42.374.110 lei – CAP. 84 ”Transporturi”.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Economico-Financiară.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Administrării Domeniului Public.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru Lucian PAVELESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2026