
ROMÂNIA
JUDEŢUL VÂLCEA
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI RÂMNICU VÂLCEA
HOTĂRÂREA NR. 233
privind reglementarea intervenţiilor la faţadele blocurilor de locuit
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 august 2010, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 25191 din 23.08.2010 întocmit de Direcţia Dezvoltare Urbană, prin care se propune adoptarea unor măsuri pentru realizarea izolării termice exterioare, cu respectarea legislaţiei în acest domeniu;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere că la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea, prin programul naţional multianual privind creşterea performanţei enegetice, demarat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 18/2009, au fost începute lucrările de execuţie la 11 blocuri de locuinţe, urmând ca în cursul anului 2011 să fie propusă şi demarată procedura legală pentru execuţie la încă 10 imobile; clădirile de locuit colective din municipiul Râmnicu Vâlcea au o vechime în exploatare cuprinsă între 20 şi 50 de ani, iar la cea mai mare parte dintre acestea nu s-a făcut nicio intervenţie majoră la structura constructivă, faţade sau la instalaţiile interioare;
Ţinând cont de faptul că, în ultima perioadă, au fost numeroase solicitări, atât din partea unor asociaţii de proprietari cât şi din partea unor proprietari individuali, care doresc să execute reabilitarea termică exterioară din surse proprii, fără a beneficia de programul naţional multianual privind creşterea performanţei enegetice, demarat în baza Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 18/2009;
În temeiul prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se adoptă următoarele măsuri pentru realizarea izolării termice exterioare de către proprietarii de apartamente care doresc reabilitarea termică exterioară din surse proprii, cât şi pentru eliminarea aspectelor vizuale negative existente la faţadele blocurilor de locuinţe, după cum urmează:
a) lucrările de refacere a finisajelor exterioare, inclusiv realizarea reabilitării termice exterioare, se pot realiza numai în baza autorizaţiei de construire emisă, în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, asociaţiilor de proprietari sau investitorilor care execută şi lucrări de mansardare;
b) documentaţia tehnică necesară emiterii certificatului de urbanism şi autorizaţiei de construire va fi întocmită de către proiectanţi autorizaţi conform legii, prin grija asociaţiilor de proprietari si/sau investitorilor mansardelor, şi se finananţează din surse proprii;
c) avizele, acordurile şi expertiza tehnică, stabilite prin certificatele de urbanism, vor fi obţinute de către asociaţiile de proprietari şi/sau investitori, pe cheltuiala acestora;
d) culorile finisajelor exterioare vor fi stabilite de către Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea;
e) tâmplăria exterioară (ferestre, închideri perimetrale balcoane, uşi) se vor realiza unitar, din PVC alb;
f) lucrările de refacere a finisajelor exterioare, inclusiv realizarea reabilitării termice exterioare se vor putea executa şi parţial, pe toate faţadele aferente unei scări de bloc, numai în baza autorizaţiei de construire emisă în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991, asociaţiei de proprietari sau investitorilor – constructori ai mansardelor.
Art.2. Nerespectarea prevederilor prevăzute la art.1, se sancţionează conform prevederilor Legii nr. 50/1991, privind autorizarea executarii constructiilor si unele masuri pentru realizarea locuintelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Art.3. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Dezvoltare Urbană;
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru, Gospodărie Comunală şi Servicii Publice;
- Serviciului Corp Control Primar, Inspectori Zonali, Liberă Iniţiativă.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
SECRETAR MUNICIPIU,
Ilie Amza
jurist Toma Mihăescu
Râmnicu Vâlcea, 31 august 2010