HOTĂRÂREA NR.272
privind prelungirea termenului de valabilitate a Planului Urbanistic de Zonă „Imobil D+P+6E (parţial 7-8 etaje), strada Mihai Eminescu şi regulamentul de urbanism aferent„, investitori SC EDIVIL SRL şi SC VICTORIA SRL

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 octombrie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.32024 din 18.10.2011 întocmit de Direcţia Urbanism prin care se propune prelungirea termenului de valabilitate de la 3 ani la 5 ani a Planului Urbanistic de Zonă „Imobil D+P+6E (parţial 7-8 etaje), strada Mihai Eminescu şi regulamentul de urbanism aferent„ investitori SC EDIVIL SRL şi SC VICTORIA SRL;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 305/153 din 30.10.2008 s-a aprobat Planul Urbanistic de Zonă „Imobil D+P+6E (parţial 7-8 etaje), strada Mihai Eminescu şi regulamentul de urbanism aferent„ investitori SC EDIVIL SRL şi SC VICTORIA SRL cu termen de valabilitate de 3 ani, respectiv până la data de 30.10.2011 şi ţinând cont de dificultăţile economico-financiare cu care s-au confruntat societăţile comerciale ca urmare a crizei, care a afectat atât piaţa imobiliară cât şi activitatea de investiţii în general, făcând astfel imposibilă demararea acestei investiţii în termenul de valabilitate al documentaţiei de urbanism;
Luând în considerare cererea nr. 31469 din 13.10.2011, prin care SC EDIVIL SA şi SC VICTORIA SRL au solicitat prelungirea termenului de valabilitate a documentaţiei de urbanism PUZ „Imobil D+P+M+6E (parţial 7-8 etaje), cu destinaţia de bloc locuinţe colective şi spaţii comerciale la parter, situat în strada Mihai Eminescu, în spatele blocului S9;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001, privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit. e) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se prelungeşte termenul de valabilitate a documentaţiei de urbanism Plan Urbanistic de Zonă „Imobil D+P+6E (parţial 7-8 etaje), strada Mihai Eminescu şi regulamentul de urbanism aferent, investitori SC EDIVIL SRL şi SC VICTORIA SRL de la 3 ani la 5 ani, respectiv până în anul 2013, cu respectarea condiţiilor impuse prin Hotărârea Consiliului Local nr. 305/153 din 30.10.2008.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Urbanism;
- Consiliului Judeţean Vâlcea;
- S.C. EDIVIL şi S.C. VICTORIA S.R.L.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                         SECRETAR MUNICIPIU,
ec. Grigore Crăciunescu                                                    jurist Toma Mihăescu


Râmnicu Vâlcea, 25 octombrie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)