HOTĂRÂREA NR. 119
privind modificarea organigramei, statului de funcţii şi Regulamentului de organizare şi funcţionare al Teatrului municipal Ariel



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 aprilie 2011, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 250 din 20.04.2011, întocmit de Teatrul municipal Ariel, prin care se propune modificarea organigramei şi a statului de funcţii ale acestei instituţii de cultură, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 215/2010, precum şi a regulamentului de organizare şi funcţionare al Teatrului municipal Ariel; ţinând seama de faptul că prin această modificare se menţine numărul de posturi aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 215/2010;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În aplicarea prevederilor Legii - cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice;
În baza art.36, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.b), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr. 215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se modifică organigrama şi statul de funcţii ale Teatrului municipal « Ariel », aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr. 215/2010, prin transformarea a două posturi, după cum urmează:
a) postul de director general, grad II se transformă în postul de manager, grad II;
b) postul de contabil-şef, grad II se transformă în postul de director economic, grad II.
(2) Consecinţă a prevederilor alin. (1) se aprobă organigrama şi statul de funcţii ale Teatrului municipal « Ariel », conform anexelor nr.1 şi 2, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. Regulamentul de organizare şi funcţionare al Teatrului municipal « Ariel », se modifică şi va avea conţinutul prezentat în anexa nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. Începând cu data prezentei, orice prevederi contrare stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local îşi încetează aplicabilitatea.

Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire: 
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Biroului Resurse Umane;
- Teatrului municipal ariel. 


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                   SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe Mojoiu                                                       jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 29 aprilie 2011

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)