HOTĂRÂREA NR. 12
privind vânzarea unui teren situat în Parcul Industrial


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2012, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 2117 din 18.01.2012, întocmit de Direcţia Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice, prin care se propune dezmembrarea suprafeţei de teren de 2.724 m.p. – lotul 31, situat în Râmnicu Vâlcea, aleea Parteneriatului, din terenul aferent ”Parcului industrial”, vânzarea către S.C. NORDEXIM S.R.L a acestei suprafeţe de 2.724 m.p., la preţul de 3,33 Euro/m.p, precum şi împuternicirea administratorului public al municipiului să semneze actul de dezmembrare şi contractul de vânzare-cumpărare a terenului; 
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale şi nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
În conformitate cu prevederile studiului de oportunitate şi a caietului de sarcini, aprobate prin Hotărârea Consiliului Local nr.262/149/22.12.2004, terenul în suprafaţă de 2.724 m.p. (lotul 31), situat în «Parcul Industrial Baraj Sud – Staţia de Epurare”, conform PUZ – ului aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.224/111/2004, a fost concesionat prin licitaţie publică către S.C. NORDEXIM S.R.L. şi, ca urmare a îndeplinirii condiţiilor impuse prin caietul de sarcini şi studiul de oportunitate prin adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 517 din 5.01.2012, S.C. NORDEXIM S.R.L., în calitate de concesionar a terenului mai sus menţionat, a solicitat achiziţionarea acestuia; 
Având în vedere că pentru promovarea obiectivului de investiții propus a se realiza, a fost obținută autorizația construire nr. 637/24383/19.08.2011, iar valoarea construcţiei realizată pe terenul respectiv, așa cum rezultă din din evidența fiscală a Primăriei municipiului, este de 2.103.081 lei; 
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin. (3) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă dezmembrarea suprafeţei de teren de 2.724 m.p – lotul 31, situat în Râmnicu Vâlcea, Aleea Parteneriatului din terenul aferent Parcului Industrial, teren identificat în planul de situație – anexă la prezenta hotărâre, în vederea vânzării acestuia.

Art.2. (1) Se aprobă vânzarea către S.C. NORDEXIM S.R.L a terenului identificat la art.1, la prețul de 3,33 euro/mp, valoarea de vânzare în lei urmând a fi stabilită la cursul de referință al euro comunicat de Banca Naţională a României la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare. 
(2) Se împuterniceşte administratorul public al municipiului să semneze actul de dezmembrare a terenului, precum şi contractul de vânzare – cumpărare a terenului în suprafaţă de 2.724 m.p.
(3) Cheltuielile legate de întocmirea documentaţiilor de cadastru şi cele necesare perfectării contractului de vânzare – cumpărare a terenului identificat la art.1 sunt în sarcina S.C. NORDEXIM S.R.L. 

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie pentru a fi adusă la îndeplinire:
- Direcţiei Evidenţă Patrimoniu, Cadastru şi Servicii Publice;
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
- S.C. NORDEXIM S.R.L.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                                 SECRETAR MUNICIPIU, 
Filip Teodosie                                                                           jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)