HOTĂRÂREA NR.316/165
privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al Serviciului Public “Creşe” şi modificarea structurii acestui serviciu
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 noiembrie 2012, la care participă toţi cei 23 de consilieri în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.41159 din 21.11.2012, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al serviciului public « Creşe », precum şi modificarea structurii acestuia prin transformarea funcţiei contractuale vacante de asistent medical Creşă Cămin Sud în funcţia contractuală de conducere de şef serviciu – Serviciul Public Creşe;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că prin Hotărârea Consiliului Local nr. 284/133 din 30.10.2012 s-a înfiinţat Serviciul Public Creşe în subordinea Consiliului Local, fără personalitate juridică;
În temeiul prevederilor Legii nr. 263/2007, privind infiintarea, organizarea si functionarea creselor, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se aprobă « Regulamentul de Organizare şi Funcţionare al serviciului public « Creşe » , conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. (1) Se aprobă modificarea structurii de personal al serviciului public « Creşe » prin transformarea funcţiei contractuale vacante de asistent medical Creşă Cămin Sud în funcţia contractuală de conducere de şef serviciu – Serviciul Public Creşe.
(2) Consecinţă a prevederilor alin.(1) se aprobă statul de funcţii al Serviciului Public « Creşe », conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi adusă la îndeplinire :
- Direcţiei Economico - Financiare;
- Direcţiei Resurse Umane.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, SECRETAR MUNICIPIU,
Gheorghe IONIŢĂ jurist Toma MIHĂESCU
Râmnicu Vâlcea, 29 noiembrie 2012