HOTĂRÂREA NR. 70
privind aprobarea „Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului din anul 2011 la instituţiile publice de cultură din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea”



Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 23 martie 2012, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcţie;
Luând în discuţie Raportul nr. 10264 din 21.03.2012, întocmit de Direcţia Resurse Umane, prin care se propune aprobarea „Regulamentului de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului din anul 2011 la instituţiile publice de cultură din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea”, respectiv Filarmonica de Stat « Ion Dumitrescu » şi Teatrul municipal « Ariel »;
Ţinând seama de rapoartele cuprinzând avizele favorabile ale comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că Teatrul municipal Ariel a fost înfiinţat prin Hotărârea Consiliului Local nr. 58/1998, ca instituţie publică de cultură, cu personalitate juridică, sub autoritatea Consiliului Local, iar Filarmonica de Stat „Ion Dumitrescu” Râmnicu Vâlcea funcţionează ca instituţie publică de cultură în subordinea Consiliului Local, în baza Hotărârii Consiliului Local nr. 23/1999, când a fost preluată de la Consiliul Judeţean Vâlcea;
În temeiul prevederilor Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 189/2008, privind managementul instituţiilor publice de cultură, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1301/2009, pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a concursului de proiecte de management, Regulamentului-cadru de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului, modelului-cadru al caietului de obiective, modelului-cadru al raportului de activitate, precum şi modelului-cadru recomandat pentru contractele de management, pentru instituţiile publice de cultură;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001, privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind votul unanim al membrilor Consiliului Local prezenţi, 

H O T Ă R Ă Ş T E: 
Art.1. Se aprobă „Regulamentul de organizare şi desfăşurare a evaluării managementului din anul 2011 la instituţiile publice de cultură din subordinea Consiliului Local al municipiului Râmnicu Vâlcea”, respectiv Filarmonica de Stat « Ion Dumitrescu » şi Teatrul municipal « Ariel », conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2. Prezenta hotărâre se dă publicităţii şi se comunică în copie pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcţiei Resurse Umane;
- Direcţiei Economico -Financiare;
- Filarmonicii Ion Dumitrescu;
- Teatrului municipal Ariel.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                       SECRETAR MUNICIPIU, 
Florin Mecherel                                                               jurist Toma Mihăescu

Râmnicu Vâlcea, 23 martie 2012

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)