HOTĂRÂREA NR.108
privind aprobarea Planului Urbanistic de Zonă «Dezmembrare teren – parcelare – zona Schitul Troianu », investitor Albescu Ioan

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 mai 2016, la care participă toţi cei 22 de consilieri în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.19724 din data de 19.05.2016, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune aprobarea Planului Urbanistic de Zonă «Dezmembrare teren – parcelare – zona Schitul Troianu », investitor Albescu Ioan;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere avizul favorabil nr.229 din 29.04.2015 al Comisiei Tehnice Consultative de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, precum şi avizul tehnic nr.4 din 12.05.2016 al Arhitectului Şef, şi ţinând cont de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele prevăzute de legislaţia în vigoare şi în certificatul de urbanism nr.1589/39715 din 15.12.2014;
Respectându-se prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit. e) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi o abţinere,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă Planul Urbanistic de Zonă «Dezmembrare teren – parcelare – zona Schitul Troianu », investitor Albescu Ioan, cu respectarea următoarelor condiţii :
- realizarea tuturor utilităţilor (drum de acces, reţele utilităţi, devieri reţele) se va face pe cheltuiala investitorului, înainte de edificarea construcţiilor propuse ;
- respectarea traseului conductei de canalizare ape pluviale, avizat de către S.C. APAVIL S.A. prin avizul nr.14734 din 14.04.2016 ;
- realizarea sistematizării terenului astfel încât să nu fie afectate proprietăţile învecinate ;
- dimensionarea corespunzătoare a reţelelor de utilităţi.
(2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferentă Planului Urbanistic de Zonă «Dezmembrare teren – parcelare – zona Schitul Troianu », investitor Albescu Ioan, aprobată conform alin.(1), este de 5 (cinci) ani de la data aprobării.
(3) Documentaţia aferentă Planului Urbanistic de Zonă «Dezmembrare teren – parcelare – zona Schitul Troianu », investitor Albescu Ioan, anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul aferent acesteia.
(4) Responsabilitatea privind calitatea şi conţinutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţine specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei de urbanism. 

Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului. 

Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
-Direcţiei Urbanism.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Dumitru ŢÂRDEA SECRETAR MUNICIPIU, 
jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2016

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)