HOTĂRÂREA NR.170
privind aprobarea documentației de urbanism Plan Urbanistic de Zonă și RLU ” Ansamblu locuințe și împrejmuire teren – strada Ion Creangă nr.39,investitori Bunescu Florin și Bunescu Dorina

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 aprilie 2017, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.¬ 15868 din 21.04.2017, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune aprobarea documentației de urbanism - Plan Urbanistic de Zonă și RLU ”Ansamblu locuințe și împrejmuire teren – strada Ion Creangă nr.39, investitori Bunescu Florin și Bunescu Dorina ;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ţinând seama de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele şi acordurile prevăzute de legislaţia în vigoare şi în certificatul de urbanism nr.592/14951 din 25.04.2016;
Respectându-se prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în admnistraţia publică;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit.e) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă Planul Urbanistic de Zonă și regulamentul local de urbanism (RLU) ”Ansamblu locuințe și împrejmuire teren – strada Ion Creangă nr.39, investitori Bunescu Florin și Bunescu Dorina, cu respectarea următoarelor condiții :
- racordarea imobilului la utilităţile existente în zonă se va realiza pe cheltuiala investitorilor ;
- retragerea minimă a împrejmuirii la strada Ion Creangă va fi de 4,5 m din axul străzii.
(2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferente Planului Urbanistic de Zonă și regulamentul local de urbanism ”Ansamblu locuințe și împrejmuire teren – strada Ion Creangă nr.39, investitori Bunescu Florin și Bunescu Dorina , aprobată conform alin.(1), este de 3 (trei) ani de la data aprobării.
(3) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea și conținutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţine specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei.
Art.2. Se aprobă Raportul informării și consultării publicului înregistrat în martie 2017, prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr. 96 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, în copie:
- Direcţiei Urbanism;
- Investitorilor Bunescu Florin și Bunescu Dorina.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Lețu FĂNEL                                                 SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                            jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 aprilie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)