HOTĂRÂREA NR. 150
privind modificarea şi completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 110/15.03.2017
referitoare la constituirea structurii cu rol de Autoritate Urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit de îndată, în şedinţă, în ziua de 11.04.2017, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în funcție ;
Luând în discuţie Raportul nr.14282 din 10.04.2017, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală prin care se propune modificarea și completarea Hotărârii Consiliului Local nr. 110 din 15.03.2017 referitoare la constituirea structurii cu rol de Autoritate Urbană la nivelul Municipiului Râmnicu Vâlcea;
Ținând seama de adresa nr. 4264/04.04.2017, înregistrată la Primăria Râmnicu Vâlcea sub nr. 13678/05.04.2017, prin care ADR Sud Vest Oltenia a solicitat depunerea documentelor aferente constituirii autorităţii urbane, respectiv: hotărârea Consiliului Local de înființare a autorității urbane având ca anexă Regulamentul de organizare și funcționare al acesteia, documentele de numire a membrilor autorității și fișele de post completate, declarațiile privind conflictul de interese, procedurile de lucru, urmând ca acestea să fie centralizate și transmise la AM POR până la data de 14.04.2017, precum și de adresa nr. 4400/06.04.2017 înregistrată la Primăria Râmnicu Vâlcea sub nr. 14054/07.04.2017, prin care ADR SV Oltenia a transmis Acordul de delegare a atribuției de selectare strategică a fișelor de proiecte propuse spre finanțare în cadrul axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile a Programului Operațional Regional 2014-2020, în vederea semnării acestuia de către reprezentantul Municipiului și retransmiterea documentului semnat până la data de 11.04.2017;
Având în vedere că Acordul de delegare a atribuției de selectare strategică a fișelor de proiecte propuse spre finanțare în cadrul axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile a Programului Operațional Regional 2014-2020 nu a fost transmis de către AM POR până la data de 30.03.2017, dată de la care Primarul municipiului se află în delegația organizată de către Asociația Municipiilor din România;
Văzând prevederile art.44 alin.(1) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Având în vedere că prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene nr.112/20.01.2017 a fost aprobat Documentul Cadru pentru Implementare a Dezvoltării urbane durabile – Axa Prioritară 4 Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile, Apel de documente strategice POR/2016/4/, în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020; 
Reținând prevederile Regulamentului (UE) nr.1301/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013;
Reținând prevederile Regulamentului (UE) nr.1303/2013 al Parlamentului European și al Consiliului din 17 decembrie 2013;
În conformitate cu prevederile Programului Operațional Regional 2014 – 2020;
Văzând prevederile Ordinului Ministrului Dezvoltării nr.112 din 20.01.2017 pentru aprobarea Documentului Cadru de Implementare a Dezvoltării Urbane Durabile - Axa Prioritară 4 ”Sprijinirea Dezvoltării Urbane Durabile”;
În baza art. 36, alin. (2), art.45, alin.(1) şi art.115, alin.(1), lit.b) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” si 0 “abţineri”,


H O T Ă R Ă Ş T E:

Art.1. Se modifică și se completează Hotărârea Consiliului Local nr. 110 din 15 martie 2017, după cum urmează:
I. Art.1 se completează cu un nou alineat, alin.(3), cu următorul conținut:
” Art.1. (3) Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare al Autorității Urbane, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre”.
II. Art.3. se modifică și va avea următorul conținut: 
"Art. 3. Se împuternicește domnul Ninel Eusebiu Vețeleanu, viceprimarul Municipiului Râmnicu Vâlcea, să semneze Acordul de delegare a atribuției de selectare strategică a fișelor de proiecte propuse spre finanțare în cadrul axei prioritare 4 – Sprijinirea dezvoltării urbane durabile a Programului Operațional Regional 2014-2020, ce va fi încheiat cu Ministerul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, în calitate de Autoritate de Management pentru POR".
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică pentru a fi dusă la îndeplinire:
- Direcției Dezvoltare Locală.
- Direcției Resurse Umane;
- Direcţiei Economico-Financiare;




PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE 
Fănel LEȚU                                            SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 11 aprilie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)