HOTĂRÂREA NR.300
privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai 
persoanelor cu handicap grav, în perioada ianuarie – iunie 2017


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 26 iulie 2017, la care participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr.3199 din data de 14.07.2017, întocmit de Direcţia de Protecţie Socială, prin care se propune aprobarea raportului privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada ianuarie-iunie 2017;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor nr.2 de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
În temeiul prevederilor art.40, alin.(2) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.29, alin.(1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.268/2007, şi ale Legii nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.”d” şi alin.(6), lit.”a”, pct.2, art.45 alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. Se aprobă raportul de evaluare a activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada ianuarie-iunie 2017, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Protecţie Socială.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei de Protecţie Socială;
- Direcţei Economico-Financiare.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Diana Maria IONESCU                          SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 26 iulie 2017

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)