HOTĂRÂREA NR.32
privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav în perioada iulie – decembrie 2017
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 30 ianuarie 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcție ;
Luând în discuţie Raportul nr.240 din data de 17.10.2018, întocmit de Direcţia de Protecţie Socială, prin care se propune aprobarea raportului privind evaluarea activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie - decembrie 2017;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement ;
În temeiul prevederilor art.40, alin.(2) din Legea nr.448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.29, alin.(1) din Normele Metodologice de aplicare a Legii nr.448/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.268/2007, şi ale Legii nr.292/2011 a asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), lit.”d” şi alin.(6), lit.”a”, pct.2, art.45 alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi «pentru », 0 voturi «împotrivă » și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă raportul de evaluare a activităţii asistenţilor personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie - decembrie 2017, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia de Protecţie Socială.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituţiei Prefectului – judeţul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei de Protecţie Socială;
- Direcţei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Gabriel Savian BĂJAN
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 ianuarie 2018