HOTĂRÂREA NR.169
privind modificarea anexei nr.2 din Hotărârea Consiliului Local nr.48 din 28.02.2013 
prin care s-a stabilit regulamentul de funcţionare a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 mai 2018, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție ;
Luând în discuţie Raportul nr.18799 din data de 24.05.2018, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune aprobarea unui nou Regulament de organizare și funcţionare a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, în acord cu modificările legislative apărute de la data adoptării acestuia prin anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local nr.48/2013;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
În temeiul prevederilor art.37 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanism, cu modificările şi completările ulterioare; 
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(1) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcţionare a Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, conform anexei, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Regulamentul aprobat conform art.1 înlocuiește anexa nr.2 de la Hotărârea Consiliului Local nr.48 din 28.02.2013.
Art.3. Începând cu data adoptării prezentei, orice prevederi contrare stabilite prin hotărâri ale Consiliului Local îşi încetează aplicabilitatea.
Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului. 
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea ;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea ;
- Direcţiei Urbanism.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Valentin Adrian POPA                             SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                     jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 29 mai 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)