HOTĂRÂREA NR. 147
privind aprobarea documentaţiei de urbanism PUZ și RLU - CONSTRUIRE HALĂ PRELUCRĂRI METALICE LA RECE – strada Depozitelor nr.18, investitor SC METAL TECHNIKS SRL


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 mai 2018, la care participă 21 de consilieri locali din cei 23 în funcţie ;
Luând în discuţie Raportul nr.¬ 18638 din 23.05.2018, întocmit de Direcţia Urbanism, prin care se propune aprobarea documentației de urbanism - Plan Urbanistic de Zonă și RLU CONSTRUIRE HALĂ PRELUCRĂRI METALICE LA RECE – strada Depozitelor nr.18, investitor SC METAL TECHNIKS SRL;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor şi nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ţinând seama de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele şi acordurile favorabile prevăzute de legislaţia în vigoare şi în certificatul de urbanism nr. 1945/48428 din 21.12.2017;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
În baza art.36, alin.(5), lit.c), art. 45, alin.(2), lit.e) şi art.115 din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi « pentru », 0 voturi « împotrivă » şi 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. (1) Se aprobă documentația de urbanism - Plan Urbanistic de Zonă și Regulamentul local de urbanism (RLU) CONSTRUIRE HALĂ PRELUCRĂRI METALICE LA RECE – strada Depozitelor nr.18, investitor SC METAL TECHNIKS SRL, cu respectarea următoarei condiții:
- imobilul se va racorda la utilităţile existente în zonă, pe cheltuiala investitorului;
(2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferente Planului Urbanistic de Zonă și regulamentului local de urbanism CONSTRUIRE HALĂ PRELUCRĂRI METALICE LA RECE – strada Depozitelor nr.18, investitor SC METAL TECHNIKS SRL, aprobată conform alin.(1), este de 3 (trei) ani de la data aprobării.
(3) Documentaţia aferentă Planului Urbanistic de Zonă și regulamentul local de urbanism (RLU) CONSTRUIRE HALĂ PRELUCRĂRI METALICE LA RECE – strada Depozitelor nr.18, investitor SC METAL TECHNIKS SRL, anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul aferent acesteia.
(4) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea și conținutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţine specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei.
Art.2. Se aprobă Raportul informării și consultării publicului prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr. 96 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului, conform anexei la prezenta hotărâre.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcţia Urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică, în copie:
• Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Rm. Vâlcea;
• Direcţiei Urbanism.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE, 
Valentin Adrian POPA                           SECRETAR MUNICIPIU, 
                                                                   jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 mai 2018

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)