HOTĂRÂREA NR. 363
privind prelungirea contractului de închiriere nr. 38091/2013, încheiat cu societatea Curierul AGC SRL
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 29 noiembrie 2019, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr. 47057 din 21.11.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune prelungirea duratei contractului de închiriere nr. 38091/12.11.2013 încheiat cu societatea Curierul AGC SRL, până la data de 04.10.2021, încheindu-se în acest sens un act adițional la contractul de închiriere;
Având în vedere raportul nr. 47228 din 22.11.2019 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 211/14.08.2013, Consiliul Local a aprobat închirierea, prin licitaţie publică, a spațiului în suprafață exclusivă de 45,11 mp, compus din 3 încăperi, la care se adaugă cota indiviză corespunzătoare din spațiul de folosință comună în suprafață de 30,22 mp, situat în incinta imobilului din strada Carol I nr.19, aflat în proprietatea privată a municipiului, pentru o perioadă de 5 ani, iar în urma licitaţiei publice cu strigare a fost desemnată câștigătoare societatea CURIERUL DE VÂLCEA AGROTURISM SRL, ce și-a schimbat denumirea în Curierul AGC SRL, încheindu-se în acest sens contractul de închiriere nr. 38091/12.11.2013; valabilitatea contractului a fost prelungită prin act adițional până la data de 31.12.2019;
Având în vedere că societatea CURIERUL AGC SRL deține, cu contract de închiriere, un spațiu adiacent -suprafață exclusivă 7,63 mp, la care se adaugă cota indiviză corespunzătoare din spațiul de folosință comună în suprafață de 5,04 mp, situat în același imobil, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 04.10.2021 și ținând seama de faptul că autoritatea publică intenționează să modernizeze imobilul situat în strada Carol I nr.19, considerându-se oportună prelungirea duratei contractului de închiriere nr. 38091/12.11.2013, până la data de 04.10.2021, astfel încât ambele contracte de închiriere să aibă aceeași perioadă de valabilitate;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 45296/11.11.2019, prin care societatea CURIERUL AGC SRL a solicitat prelungirea contractului de închiriere pentru o perioadă de 5 ani;
În temeiul prevederilor art. 608 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ și ale prevederilor art. 2 din contractul de închiriere nr. 38091/12.11.2013;
În baza art.129, alin. (1), (2), lit.c), alin.(6), lit.b), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ;
Întrunind 19 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se prelungește durata contractului de închiriere nr. 38091 din 12.11.2013, încheiat cu societatea CURIERUL AGC SRL, având ca obiect închirierea spațiului în suprafață totală de 75,33 mp din care 45,11 mp cotă exclusivă, compusă din 3 încăperi, la care se adaugă cota indiviză din părțile comune în suprafață de 30,22 mp, situat în incinta imobilului din Râmnicu Vâlcea, strada Carol I nr. 19, până la data de 04.10.2021, încheindu-se în acest sens un act adițional la contract.
(2) Se împuternicește administratorul public al Municipiului Râmnicu Vâlcea să semneze actul adițional la contractul de închiriere menționat la alin. (1).
Art. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Societății Curierul AGC SRL.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Dumitru CHISALOM
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 noiembrie 2019