HOTĂRÂREA NR. 106
pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 365/28.11.2018 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţii (D.A.L.I.) şi a
indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii “Alinierea parcului ETA SA la cerințele dezvoltării durabile”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 11 aprilie 2019, la care participă 19 consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 14612 din data de 08.04.2019, întocmit de Direcţia Dezvoltare Locală prin care se propune modificarea Hotărârii Consiliului Local nr. 365 din 28.11.2018 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) şi a indicatorilor tehnico-economici, conform deviz general – scenariul 2, inclusiv anexa privind scurta descriere a investiției propusă a fi realizată pentru obiectivul de investiţie “Alinierea parcului ETA SA la cerințele dezvoltării durabile” în sensul înlocuirii anexei privind scurta descriere a investiției propusă a fi realizată în cadrul acestui obiectiv de investiții;
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere adresa nr.8489/04.04.2019, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 14220/05.04.2019, prin care Agenția de Dezvoltare Regională Sud Vest Oltenia a solicitat revizuirea Anexei – Scurta descriere a investitiei la Hotărârea Consiliului Local nr. 365/28.11.2018, în sensul corelării anexei cu cererea de finanțare și documentația tehnico- economică cu privire la clădirile care se demolează;
În conformitate cu prevederile art.44 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările ulterioare;
În baza art.36, alin.(4), lit.d), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind Administraţia Publică Locală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
Întrunind 19 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. Se modifică Hotărârea Consiliului Local nr. 365 din 28.11.2018 privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie (D.A.L.I.) şi a indicatorilor tehnico-economici, conform deviz general – scenariul 2, inclusiv anexa privind scurta descriere a investiției propusă a fi realizată pentru obiectivul de investiţie “Alinierea parcului ETA SA la cerințele dezvoltării durabile” în sensul înlocuirii anexei privind scurta descriere a investiției propusă a fi realizată în cadrul acestui obiectiv de investiții cu anexa la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează Direcția Dezvoltare Locală și Serviciul Investiții Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
• Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
• Direcţiei Economico - Financiare;
• Direcţiei Investiţii şi Achiziţii Publice;
• Direcției Dezvoltare Locală;
• Direcţiei Urbanism;
• Societății ETA SA.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 11 aprilie 2019