HOTĂRÂREA NR.229
privind adoptarea unor măsuri pentru vânzarea locuinţelor pentru tineri,
destinate închirierii, din blocurile W3, W4 și W5
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 iulie 2019, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție ;
Luând în discuţie Referatul nr.29036 din data de 17.07.2019, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind :
- adoptarea unor măsuri pentru vânzarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, din blocurile W3, W4 și W5, situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Nicolae Iorga;
- aplicarea comisionului de 1% la valoarea de vânzare a locuinţei, comision care se include, împreună cu valoarea de vânzare a locuinţei, în preţul final de vânzare al acesteia, pentru acoperirea cheltuielilor de evidenţă şi vânzare a apartamentelor din blocurile de locuinţe susmenționate ;
Având în vedere Raportul nr.30089 din data de 25.07.2019, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală;
Văzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement.
Ținând seama de faptul că în municipiul Râmnicu Vâlcea, prin Programul de construcţii de locuinţe pentru tineri destinate închirierii, au fost realizate trei blocuri de locuinţe P+4E, respectiv blocul W3, blocul W4 și blocul W5, având în total 105 unităţi locative, şi luând în considerare că Primăria municipiului a demarat procedurile administrative necesare vânzării acestora;
Ţinând cont de prevederile Legii nr.152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.962/2001, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul prevederilor Ordinului Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice nr.2097/05.07.2019 pentru stabilirea valorii de înlocuire pe metru pătrat, pentru anul 2019, în vederea vânzării locuinţelor pentru tineri;
În baza art.129, alin.(6), lit.b), art.139, alin.(2) şi art.196 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Pentru vânzarea locuințelor pentru tineri, destinate închirierii, din blocurile W3, W4 și W5, situate în municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Nicolae Iorga, în vederea acoperirii cheltuielilor de evidenţă şi vânzare a apartamentelor din blocurile susmenționate și care sunt prezentate în anexa, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, se stabileşte comisionul de 1 % la valoarea de vânzare a locuinţei, comision care se include, împreună cu valoarea de vânzare a locuinţei, în preţul final de vânzare al acesteia.
Art.2. Valoarea de vânzare a locuinţelor se calculează conform prevederilor Legii nr.152/1998, privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.962/2001, cu modificările şi completările ulterioare, de către personalul Direcţiei Dezvoltare Locală din cadrul aparatului de specialitate al primarului, la data vânzării efective a acestora.
Art.3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Hotărârea se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală ;
- Direcţiei Economico-Financiare.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana Maria POPESCU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 31 iulie 2019
Intreaga hotarare scanata (in format
.pdf)