HOTĂRÂREA NR. 157
privind actualizarea devizului general la obiectivul de investitii ”Construire grădinița cu program normal nr.16”, ca urmare a aplicării prevederilor
O.U.G.nr.114/2018
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă de ordinară la data de 30 mai 2019, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Raportul nr. 21187 din data de 23.05.2019, întocmit de Direcția Investiții și Achiziții Publice – Serviciul Investiții Publice, prin care se propune actualizarea Devizului General actualizat pentru obiectivul de investiții ”Construire grădinița cu program normal nr.16”, al devizului general actualizat cheltuieli neeligibile PNDL (buget local), precum și al devizului general actualizat cheltuieli eligibile PNDL (buget de stat);
Văzând rapoartele cuprinzând avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că la începutul anului 2019 a intrat în vigoare O.U.G nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene, precum și Hotărârea Guvernului nr. 937/2018 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, acte normative ce au impact asupra contractului în derulare;
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.114/2018 privind instituirea unor măsuri în domeniul investițiilor publice și a unor măsuri fiscal-bugetare, modificarea și completarea unor acte normative și prorogarea unor termene coroborate cu prevederile Instrucțiunii nr. 2/2018 cu privire la ajustarea prețului contractului de achiziție publică emisă de Autoritatea Națională a Achizițiilor Publice la data de 21 decembrie 2018, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.36, alin.(2), art.45, alin.(2) şi art.115 din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă devizul general actualizat pentru obiectivul de investiţii “Construire grădinița cu program normal nr.16” la valoarea totală de 1.126.328,79 lei cu TVA, respectiv 954.759,32 lei fără TVA, din care C+M la valoarea de 894.073,20 lei cu TVA, respectiv 751.322,02 lei fara TVA, conform anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă devizul general actualizat - cheltuieli neeligibile PNDL (buget local) pentru obiectivul de investiţii “Construire grădinita cu program normal nr.16” la valoarea de 165.499,58 lei cu TVA, respectiv 147.339,82 lei fara TVA – conform anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă devizul general actualizat - cheltuieli eligibile PNDL (buget de stat) pentru obiectivul de investiţii “Construire gradinita cu program normal nr.16” la valoarea de 960.829,21 lei cu TVA, respectiv 807.419,50 lei fara TVA – conform anexei nr.3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Direcția Investiții, Achiziții Publice.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții, Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Fănel LEȚU
SECRETAR MUNICIPIU,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 30 mai 2019