HOTĂRÂREA NR. 18
pentru aprobarea Raportului privind evaluarea activității asistenților personali
ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie – decembrie 2020
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 25 februarie 2021, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în considerare Referatul de aprobare nr.228 din data de 19.01.2021, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre pentru aprobarea Raportului privind evaluarea activității
asistenților personali ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie -
decembrie 2020;
Văzând și Raportul nr.229 din data de 19.01.2021, întocmit de Direcția de
Asistență Socială, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură,
protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
În temeiul prevederilor art.40, alin.(2) din Legea nr.448/2006 privind protecţia
şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare și ale art.29, alin.(1) din Normele Metodologice de
aplicare a Legii nr.448/2006, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.268/2007;
În baza art.129, alin.(2), lit.d), coroborat cu alin.(7), lit.b, art.139,
alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă Raportul privind evaluarea activității asistenților personali
ai persoanelor cu handicap grav, în perioada iulie – decembrie 2020, conform
anexei la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
de Asistență Socială.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției de Asistență Socială.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Grigore CRĂCIUNESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 februarie 2021