HOTĂRÂREA NR. 177
privind adoptarea unor măsuri de reorganizare a Direcției Administrării Domeniului Public și aprobarea organigramei, statului de funcții și a Regulamentului de organizare și funcționare

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 27 august 2021, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 11777 din data de 23.08.2021, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind reorganizarea Direcției Administrării Domeniului Public (D.A.D.P), aprobarea organigramei, a statului de funcții și a regulamentului de organizare și funcționare;
Văzând Raportul nr. 11778 din 23.08.2021 întocmit de Direcția Administrării Domeniului Public, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr. 3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
În temeiul prevederilor Legii nr. 53/2003 privind Codul Muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor de administrare a domeniului public și privat de interes local actualizată, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii nr. 273/2006, privind finanțele publice locale cu modificările și completările ulterioare;
Ținând seama de adresa Instituției Prefectului nr.4531/07.04.2021 privind numărul maxim de posturi pentru anul 2021;
În baza art.129, alin. (2), lit.a), alin.(3), lit.c), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 14 voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă”, 0 abţineri și 9 neparticipări la vot,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă reorganizarea Direcției Administrării Domeniului Public, iar noua structură funcțională este următoarea:

DIRECTOR – 1 post ocupat;
CONTABIL ȘEF – 1 post ocupat;
1)SERVICIUL FINANCIAR CONTABILITATE aflat în subordinea directă a contabilului șef, se reorganizează și va avea următoarea componență:
- 1 post de conducere – șef serviciu ocupat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA ocupat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA ocupat;
- 1 post de referent, ocupat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul II, ocupat;
Total posturi – 5.
Fișele posturilor vor fi completate cu noile atribuții, după caz.

2) Se înființează COMPARTIMENTUL CASIERI în subordinea Serviciului Financiar, Contabilitate, care va avea următoarea componență:
- 1 post casier ocupat, preluat de la Compartimentul Baza de Agrement;
- 1 post casier ocupat, preluat de la Serviciul Public Gradina Zoologica;
- 1 post casier ocupat, preluat de la Compartimentul Administrare Parcari;
- 1 post casier ocupat, preluat de la Compartimentul Administrare Parcari;
- 1 post casier ocupat, preluat de la Compartimentul Administrare Parcari;
- 1 post casier ocupat, preluat de la Compartimentul Administrare Parcari.
Total posturi – 6.
Se vor întocmi fisele posturilor pentru noul compartiment și vor fi completate cu noile atributii, după caz.

3) Compartimentul Aprovizionare, Gestionare Bunuri aflat în subordinea Serviciului Financiar,Contabilitate se reorganizează sub denumirea de COMPARTIMENTUL GESTIONARE BUNURI și va avea următoarea componență:
- 1 post magaziner, ocupat;
Total posturi – 1.
Fisa postului va fi completată corespunzător cu noi atribuții.

4) Serviciul Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Administrativ se reorganizează prin comasarea Compartimentului S.S.M., P.S.I. și a Compartimentului Management Integrat și Compartimentul Achiziții Publice, isi modifica structura si denumirea în SERVICIUL TEHNIC, INVESTITII, AVIZARI PRODUCTIE, MANAGEMENT INTEGRAT, S.S.M.-P.S.I. și va avea următoarea componență:
- 1 post de conducere – sef serviciu ocupat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA,ocupat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA, ocupat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA ocupat, post preluat din cadrul Compartimentului S.S.M. si P.S.I., compartiment integrat în serviciu;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA ocupat, post preluat din cadrul Compartimentului Management Integrat (Calitate–Mediu), compartiment integrat în serviciu (C.I.M. suspendat);
Total posturi – 5.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

5) COMPARTIMENTUL ACHIZIȚII PUBLICE funcționează în subordinea Serviciului Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Management Integrat, SSM/PSI și va avea următoarea componență:
- 1 post de inspector de specialitate, gradul IA ocupat;
- 1 post de inspector de specialitate, gradul IA ocupat;
- 1 post - manipulant ocupat, post preluat de la Compartimentul Aprovizionare, Gestionare Bunuri structură reorganizată.
Total posturi – 3.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

6) Compartimentul Resurse Umane se reorganizeză la nivel de birou, sub denumirea BIROUL RESURSE UMANE, ADMINISTRATIV va prelua atribuțiile administrative din cadrul directiei, precum și partea de protocol – secretariat/comunicare și va avea următoarea componență:
- 1 post de conducere, sef birou, vacant – post înființat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA ocupat;
- 1 post de inspector de specialitate, gradul II, ocupat, post preluat din cadrul Compartimentului Management Integrat (Calitate – Mediu), compartiment reorganizat;
- 1 post de inspector de specialitate, gradul I ocupat, post preluat din cadrul Serviciului Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Administrativ, serviciu reorganizat;
- 1 post de ingrijitor ocupat, post preluat din cadrul Serviciului Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Administrativ, serviciu reorganizat;
- 1 post de ingrijitor ocupat, post preluat din cadrul Serviciului Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Administrativ, serviciu reorganizat.
Total posturi – 6.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

7) COMPARTIMENTUL JURIDIC rămâne nemodificat dar va prelua și atribuțiile cu caracter juridic ce se desfășoară în cadrul Serviciului Public Grădina Zoologică și va funcționa cu:
- 1 post consilier juridic, ocupat;
Total posturi – 1.
Fisa postului va fi completată corespunzător cu noi atribuții.

8) Compartimentul Administrare Parcări își schimbă structura, se reorganizează la nivel de serviciu, se redenumește SERVICIUL ADMINISTRARE PARCĂRI PUBLICE și va avea următoarea componență:
- 1 post sef serviciu, vacant – post înființat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA ocupat;
- 1 post inspector de specialitate, gradul debutant ocupat, post preluat din cadrul Serviciului Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Administrativ, serviciu reorganizat;
- 1 post de referent, ocupat, post preluat din cadrul Serviciului Public
Grădina Zoologică;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme ocupat;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme ocupat;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme ocupat;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme ocupat;
- 1 post de muncitor calificat/dispecer sisteme ocupat.
Total posturi – 12.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

9) Serviciul Reparații, Întreținere Străzi se reorganizează prin comasarea Compartimentului Indicatoare, Marcaje Rutiere, îsi modifica structura si denumirea în SERVICIUL INTERVENȚII STRĂZI - MARCAJE RUTIERE și va funcționa cu următoarele posturi:
- 1 post de conducere - Șef Serviciu, ocupat;
- 1 post de inspector de specialitate, gradul II, ocupat, preluat de la Compartimentul Indicatoare, Marcaje Rutiere;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat, preluat de la Compartimentul Indicatoare, Marcaje Rutiere;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat, preluat de la Compartimentul Indicatoare, Marcaje Rutiere;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat, preluat de la Compartimentul Indicatoare, Marcaje Rutiere;
- 1 post muncitor necalificat, treapta I, ocupat, preluat de la Compartimentul Indicatoare, Marcaje Rutiere;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat, preluat de la Compartimentul Indicatoare, Marcaje Rutiere;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat, preluat de la Compartimentul Indicatoare, Marcaje Rutiere;
- 1 post șofer, treapta I, ocupat, preluat de la Serviciul Coloana Auto și Utilaje, serviciu care se reorganizează și se redenumește;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;

- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta III, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;
Total posturi – 18.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

10) Biroul Reparații, Întreținere Străzi își modifică structura si denumirea în BIROUL DEZVOLTARE, AMENAJARE SPAȚII PUBLICE și va avea următoarea componență:
- 1 post de conducere- Șef Birou, vacant;
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta IV, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta III, ocupat;

- 1 post de șofer, treapta I, ocupat, preluat de la Serviciul Coloana Auto și Utilaje, serviciu reorganizat;
Total posturi – 14.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

11) Compartimentul Prestări Servicii (mobilier stradal, locuri de joacă) își schimbă structura, se reorganizeză la nivel de birou sub denumirea BIROUL INTERVENȚII ȘI REPARAȚII MOBILIER STRADAL și va funcționa cu următoarele posturi:
- 1 post de conducere-șef birou, vacant – post înființat;
- 1 post subinginer, gradul IA, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta IV, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post șofer, treapta I, ocupat, preluat de la Serviciul Coloana Auto și Utilaje, serviciu reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat, preluat de la Compartimentul Depozit Deșeuri Fețeni, Stație Compost;
Total posturi – 12.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

12) Serviciul Iluminat Public, Semaforizare, Fântâni Arteziene, se reorganizeaza, si se redenumește SERVICIUL ILUMINAT PUBLIC și va funcționa cu următoarele posturi:
- 1 post de conducere - sef serviciu, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post șofer, treapta I, ocupat, preluat de la Serviciul Coloana Auto și Utilaje, serviciu reorganizat;
- 1 post șofer, treapta II, ocupat, preluat de la Serviciul Coloana Auto și Utilaje, serviciu reorganizat;
Total posturi – 12.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

13) SERVICIUL PUBLIC GRĂDINA ZOOLOGICĂ își păstrează denumirea dar își modifica structura de posturi și va avea în componență:
- 1 post de conducere- șef serviciu, ocupat;
- 1 post de referent treapta IA, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat;
- 1 post îngrijitor, ocupat;
- 1 post îngrijitor ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post îngrijitor, ocupat;
- 1 post de muncitor necalificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta IV, ocupat;
- 1 post îngrijitor, ocupat;
- 1 post îngrijitor, ocupat;
- 1 post magaziner, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta II, ocupat, preluat de la Compartimentul Depozit, Deșeuri Fețeni, Stația Compost;
- 1 post șofer, treapta I, ocupat, preluat de la Serviciul Coloana Auto și Utilaje, serviciu reorganizat;
Total posturi – 16.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

14) COMPARTIMENTUL ADĂPOST CÂINI FĂRĂ STĂPÂN, ECARISAJ, funcționează în subordinea Serviciului Public Grădina Zoologică, își modifică structura de posturi și va funcționa în următoarea componență:
- 1 post de referent, treapta IA, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta I, ocupat;

- 1 post muncitor necalificat, treapta II, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta II, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta I, ocupat (C.I.M. suspendat);
- 1 post șofer treapta I, ocupat, preluat de la Serviciului Coloana Auto și Utilaje, serviciu reorganizat;
Total posturi – 15.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

15) COMPARTIMENTUL BAZA DE AGREMENT va funcționa în subordinea directă a Serviciului Public Grădina Zoologică, își modifică structura de posturi și va funcționa în următoarea componență:
- 1 post administrator, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta IV ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta IV, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta IV, ocupat, preluat de la Biroul Reparații și Întreținere Străzi, birou reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta IV, ocupat, preluat de la Biroul Reparații și Întreținere Străzi, birou reorganizat;
Total posturi – 11.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

16) Serviciul Coloana Auto și Utilaje se reorganizeaza isi modifica structura de posturi si se redenumeste SERVICIUL MECANIZARE acesta va funcționa în următoarea componență:
- 1 post de conducere – sef serviciu ocupat;
- 1 post referent, treapta IA, ocupat;
- 1 post sofer, treapta I, ocupat;
- 1 post sofer, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post sofer, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post sofer, treapta I, ocupat;
- 1 post sofer, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post sofer, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta II, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat;
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat, preluat de la Compartimentul Baza de Agrement;
- 1 post muncitor calificat treapta I, ocupat, preluat de la Compartimentul Depozit Deșeuri, Stație Compost.
Total posturi – 20.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

17) COMPARTIMENTUL DEPOZIT DEȘEURI, STAȚIE COMPOST va funcționa în subordinea directă a Serviciului Mecanizare, acest compartiment își modifică structura de posturi și va avea în componență:
- 1 post administrator, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor necalificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta II, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta IV, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta IV, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat;
- 1 post muncitor calificat, treapta IV, ocupat, preluat de la Biroul Reparații, Întreținere Străzi, birou reorganizat.
Total posturi – 10.
Fisele posturilor vor fi completate cu noile atributii, după caz.

(2) Urmare a reorganizării Direcției Administrării Domeniului Public conform alin.(1) au fost desființate 39 de posturi, din care 20 de posturi vacante și 19 posturi ocupate, astfel:
- 1 post vacant- INGINER ȘEF;
Serviciul Financiar-Contabilitate
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA,vacant;
- 1 post de casier, vacant;
- 1 post inspector de specialitate, gradul I ocupat, se desființează în conformitate cu prevederile art.65 din Codul Muncii, motivat de faptul ca atributiile din fisa postului sunt reduse cu peste 50 %, acestea urmand a fi redistribuite catre personalul din cadrul serviciului, functiile fiind cu grad superior de ocupare respectiv IA si pot prelua aceste atributii.
Serviciul Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Administrativ, reorganizat prin comas are și redenumit Serviciul Tehnic, Investiții, Avizări Producție, Management Integrat, S.S.M./P.S.I.:
- 1 post vacant inspector specialitate gradul IA,vacant;
Compartimentul Resurse Umane, reorganizat la nivel de birou și denumit Biroul Resurse Umane, Administrativ:
- 1 post de referent, vacant.
Compartimentul Administrare Parcări, reorganizat la nivel de serviciu - Serviciul Administrare Parcări Publice:
- 3 posturi muncitor calificat/casier ocupate se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare;
- 1 post muncitor calificat/dispecer ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare.
Biroul Reparații, Întreținere Străzi, redenumit Biroul Dezvoltare, Amenajare Spații Publice:
- 1 post subinginer, vacant;
- 1 post de muncitor necalificat, vacant,
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, vacant;
- 1 post muncitor calificat, treapta III, ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare.
Compartimentul Prestări Servicii (mobilier stradal, locuri de joacă) redenumit Biroul Reparații și Întreținere Mobilier Stradal:
- 1 post muncitor calificat, vacant;
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat, se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare.
Serviciul Iluminat Public, Semaforizare, Fântâni Arteziene, redenumit Serviciul Iluminat Public:
- 1 post de referent, treapta IA,vacant;
- 2 posturi muncitor calificat, treapta I, ocupate se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare;
- 1 post muncitor calificat, treapta II, ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare;
COMPARTIMENTUL INDICATOARE, MARCAJE RUTIERE comasat în cadrul Serviciului Reparații Străzi-Marcaje Rutiere:
- 1 post muncitor calificat, treapta IV, ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare.
COMPARTIMENTUL MOARA GORANU se desființează întrucât activitatea desfășurată nu acoperă cheltuielile de funcționare și se desființează:
- 1 post muncitor calificat, treapta I, ocupat potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare.
Serviciul Public Grădina Zoologică
- 1 post inspector de specialitate, gradul IA, vacant;
- 1 post referent, vacant;
- 1 post muncitor necalificat, vacant;
- 1 post de muncitor necalificat treapta I, ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare;
- 1 post inspector de specialitate, gradul I, ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare motivat de faptul că în urma analizei atribuțiilor aferente postului de inspector de specialitate gradul I, se constată o încărcare superficială a fișei postului, iar postul nu se mai justifică. Structura serviciului este supradimensionată, atributiile postului pot fi redistribuite către alte posturi cu aceași pregatire. Având în vedere reașezarea atribuțiilor serviciului, atribuții menționate în regulamentul de organizare și funcționare, nu se impune existența unor posturi de execuție cu nivel de studii superioare. S - a constatat că unele atribuții pot fi duse la îndeplinire de către personalul existent, cu respectarea prevederilor legale. De asemenea, referitor la atribuțiile ce derivă din prestarea muncii neremunerate în folosul comunității de către persoanele repartizate de către Ministerul Public-Serviciul Probațiune, instanțe judecătorești, parchete, așa cum sunt menționate în regulamentul de Organizare și Funcționare și care sunt prevăzute în fișa postului de inspector de specialitate gradul I pot fi îndeplinite de consilierul juridic din cadrul Compartimentului Juridic, urmând ca fișa postului de consilier juridic să fie completată cu aceste atribuții.
Compartimentul Adăpost Câini Fără Stăpân, Ecarisaj
- 1 post referent, treapta IA, ocupat se desființează în conformitate cu prevederile art.65 alin.(1) din Codul Muncii, motivat de faptul ca atributiile din fisa postului sunt reduse cu peste 50 %, acestea urmand a fi redistribuite catre personalul din cadrul compartimentului;
- 2 posturi muncitor necalificat, treapta I, ocupate se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare.
Compartimentul Baza de Agrement:
- 1 post de muncitor calificat, treapta I, vacant;
1 post de muncitor calificat, treapta I, ocupat se desființează potrivit art.65 alin.(1) din Legea nr.53/2003 Codul Muncii (republicat), cu modificările și completările ulterioare.
Serviciul Coloana Auto și Utilaje, redenumit Serviciul Mecanizare:
- 1 post muncitor calificat,treapta I, vacant;
- 1 post muncitor calificat,treapta I, vacant;
- 1 post muncitor calificat,treapta I, vacant;
- 1 post șofer, treapta I, vacant;
- 1 post șofer, treapta II, vacant;
- 1 post șofer, treapta II, vacant.
(3) Se aprobă înființarea a 3 (trei) posturi de conducere, după cum urmează:
- 1 post șef serviciu-Serviciul Administrare Parcări Publice;
- 1 post șef birou - Biroul Resurse Umane, Administrativ;
- 1 post șef birou - Biroul Intervenții și Reparații Mobilier Stradal.
(4) Structura Directiei Administrarii Domeniului Public, în urma reorganizării este compusă din 169 de posturi din care:
- 157 sunt functii de executie;
- 12 sunt functii de conducere.
Art.2. Consecință a prevederilor art.1 se aprobă organigrama și statul de funcţii ale Direcției Administrării Domeniului Public, conform anexelor nr. 1 - organigrama și nr.2 - stat de funcții la prezenta hotărâre.
Art.3. Se aprobă Regulamentul de organizare și funcționare a Direcției Administrării Domeniului Public, conform anexei nr.3 la prezenta hotărâre.
Art.4. Prezenta hotărâre poate fi contestată în conformitate cu prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Administrării Domeniului Public.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Direcției Resurse Umane;
- Direcţiei Administrării Domeniului Public.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,

Petrișor – Alin MANDA                                 SECRETAR GENERAL,
                                                                                jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 27 august 2021

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)