HOTĂRÂREA NR.14
privind trecerea unui teren din domeniul public în domeniul privat
al municipiului și concesionarea directă a acestuia


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.2607 din data de 20.01.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre referitor la trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafață de 1.31 m.p., situat în fața spațiului comercial existent în Râmnicu Vâlcea, str. Grigore Procopiu nr.46, bl.G3, ap.2, parter şi aprobarea concesionării directe a acestuia, în scopul amenajării unui acces exterior la spațiul comercial existent spre strada Iancu Pop și modificări interioare pentru modernizarea acestui spațiu, cu păstrarea funcțiunii prevăzute în documentația de urbanism;
Văzând Raportul nr.2610 din data de 20.01.2022, întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
În temeiul prevederilor Legii nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art.361, alin.(2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ și ale Legii nr.196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de proprietari;
În conformitate cu prevederile Hotărârilor Consiliului Local nr.177/64/2004 şi nr.130/2017;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), coroborat cu alin.(6), lit.b), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 23 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al municipiului a terenului în suprafaţă de 1.31 m.p., situat în fața spațiului comercial existent în Râmnicu Vâlcea, str. Grigore Procopiu nr.46, bl.G3, ap.2, parter, proprietatea Badea Laurențiu-Ionuț, respectiv în vecinătatea directă a acestuia spre strada Iancu Pop. Terenul este identificat în planul de situaţie, anexă la prezenta hotărâre.
(2) Se aprobă concesionarea directă a terenului identificat la alin.(1), în suprafață de 1.31 m.p., în scopul amenajării unui acces exterior la spațiul comercial existent spre strada Iancu Pop și modificări interioare pentru modernizarea acestui spațiu, cu păstrarea funcțiunii prevăzute în documentația de urbanism.
(3) Se vor respecta reglementările urbanistice ale zonei prevăzute în documentația de urbanism în vigoare, precum și prevederile din certificatul de urbanism nr.1972/43094 din 06.12.2021.
(4) Preţul concesiunii este de 334 EURO/m.p. - echivalent în lei la data încheierii contractului de concesiune, în conformitate cu prevederile Hotărârii Consiliului Local nr.130/2017. Perioada de concesiune este de 25 de ani.
(5) Eventualele cheltuieli aferente concesiunii terenului și modificării gardului de protecție existent vor fi suportate de solicitant.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism și Direcția Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Urbanism ;
- Direcției Dezvoltare Locală ;
- Direcției Economico-Financiare.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA                                 SECRETAR GENERAL,
                                                            jurist Ion DIDOIU



Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2022

Întreaga hotărâre (în format .pdf)