HOTĂRÂREA NR. 292
pentru aprobarea depunerii Proiectului Creșterea performanței energetice în
blocul de locuințe F3 din Municipiul Râmnicu Vâlcea, inclusiv anexa privind
descrierea sumară a investiţiei propusă a fi realizată prin proiect
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă
extraordinară convocată de îndată la data de 10 octombrie 2022, la care
participă 22 de consilieri locali din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 42930 din data de 07.10.2022, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre privind aprobarea depunerii Proiectului Creșterea
performanței energetice în blocurile de locuințe din Municipiul Râmnicu Vâlcea –
Bloc F3, inclusiv anexa privind descrierea sumară a investiţiei propusă a fi
realizată prin proiect;
Văzând Raportul nr. 42932 din 07.10.2022 întocmit de Direcția Dezvoltare Locală,
precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică
locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor și nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere că în data de 05.10.2022 a fost aprobat Ordinul pentru
modificarea și completarea Ghidurilor Specifice – Condiții de accesare a
fondurilor europene aferente PNRR – componenta 5 – Valul renovarii, aprobate
prin ordinele ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr.
442/2022, nr. 443/2022, nr. 444/2022, nr. 440/2022 și nr. 441/2022, care vizează
în principal stabilirea datei și orei de începere a depunerii de proiecte în
cadrul rundei a II a, respectiv 10 octombrie 2022, ora 10.00, apelurile de
proiecte fiind de tip necompetitiv, cu termen limită de depunere a cererilor de
finanțare pe principiul primul venit, primul servit;
Luând în considerare că printre documentele obligatorii ce constituie anexe la
cererea de finanțare, se regăsește și Hotărârea de aprobare a depunerii
proiectului, inclusiv anexa privind descrierea sumară a investiției propuse a fi
realizată prin proiect, în baza acordului asociației de proprietari;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind
stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor
europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare
şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile
şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă, ale
Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de
aplicare a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 124/2021 privind
stabilirea cadrului instituţional şi financiar pentru gestionarea fondurilor
europene alocate României prin Mecanismul de redresare şi rezilienţă, precum şi
pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.
155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului naţional de redresare
şi rezilienţă necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile
şi nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare şi rezilienţă și ale
Ordinului ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației nr.
444/2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile
aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de
redresare și reziliență în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1,
respectiv PNRR/2022/C5/1/A.3.2/1, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență
energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, Operațiunea A3:
Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale
multifamiliale, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3), lit.a) și art.196
alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul
Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi ”pentru”, 0 voturi ”împotrivă” și 0 abțineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă depunerea Proiectului Creșterea performanței energetice în
blocul de locuințe F3 din Municipiul Râmnicu Vâlcea, în vederea finanțării
acestuia în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență Componenta 5 –
Valul Renovării, Axa 1 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și
reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale, Operațiunea A3: Renovarea
energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale –
renovare energetică moderată, apelul de proiecte PNRR/2022/C5/1/A.3.1/1.
Art.2. Se aprobă valoarea maximă eligibilă a proiectului în cuantum de
321.800,00 euro (fără TVA), respectiv 1.584.124,86 lei (fără TVA), la cursul
Info euro aferent lunii mai 2021, conform prevederilor Ghidului Specific, 1
euro=4,9227 lei.
Art.3. Se aprobă finanțarea din bugetul local al UAT Municipiul Râmnicu Vâlcea a
tuturor cheltuielilor neeligibile ce pot apărea pe durata implementării
proiectului astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico
economice/contractul de lucrări, solicitate în etapa de implementare.
Art.4. Descrierea sumară a investiției propusă a fi realizată prin proiectul
Creșterea performanței energetice în blocurile de locuințe din Municipiul
Râmnicu Vâlcea – Bloc F3 se regăsește în anexa la prezenta hotărâre.
Art.5. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.6. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
• Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
• Primarului municipiului;
• Direcţiei Dezvoltare Locală;
• Direcției Economico-Financiară.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Iuliana-Maria POPESCU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 10 octombrie 2022