HOTĂRÂREA NR. 17
privind aprobarea documentației de urbanism ”P.U.Z și R.L.U – Construire clădire P+1E cu funcțiunea Magazin – retail; amenajări incinta cu spații verzi plantate; alei carosabile și pietonale; împrejmuire teren; amplasare semnale publicitare; branșare la utilități; amplasare post trafo; amenajare accese auto și pietonale; demolare construcții existente, amplasată în Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Decebal nr.9, inițiator: Lidl Romania SCS


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 31 ianuarie 2022, la care participă toți cei 23 de consilieri locali în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 2793 din data de 21.01.2022, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind aprobarea documentației de urbanism ”P.U.Z și R.L.U. – Construire clădire P+1E cu funcțiunea Magazin – retail; amenajări incinta cu spații verzi plantate; alei carosabile și pietonale; împrejmuire teren; amplasare semnale publicitare; branșare la utilități; amplasare post trafo; amenajare accese auto și pietonale; demolare construcții existente, amplasată în Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Decebal nr.9, inițiator: Lidl Romania SCS;
Văzând Raportul nr. 2795 din 21.01.2022 întocmit de Direcția Urbanism, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Având în vedere avizul favorabil nr.46 din 22.07.2021 al Comisiei Tehnice Consultative de Amenajare a Teritoriului şi Urbanism, precum şi avizul tehnic nr. 130 din 14.12.2021 al Arhitectului Şef, şi ţinând seama de faptul că, în vederea aprobării, au fost obţinute avizele și acordurile prevăzute de legislaţia în vigoare şi în certificatul de urbanism nr. 1640/37609 din 29.09.2021, a cărui valabilitate a fost prelungită până la data de 29.10.2022;
În temeiul prevederilor Legii nr.350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul, cu modificările şi completările ulterioare, ale normelor metodologice de aplicare a acesteia, aprobate prin Ordinul Ministrului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice nr. 233/2016, ale Ordinului Ministrului Dezvoltării Regionale și Turismului nr. 2701/2010 de aprobare a Metodologiei de informare şi consultare a publicului cu privire la elaborarea sau revizuirea planurilor de amenajare a teritoriului şi de urbanism, cu modificările și completările ulterioare, şi ale Hotărârii Consiliului Local nr.96/2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), alin.(6), lit.c), art.139, alin.(3), lit.e) și art.196, alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;



Întrunind 23 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă documentația de urbanism ”P.U.Z și R.L.U. – Construire clădire P+1E cu funcțiunea Magazin – retail; amenajări incinta cu spații verzi plantate; alei carosabile și pietonale; împrejmuire teren; amplasare semnale publicitare; branșare la utilități; amplasare post trafo; amenajare accese auto și pietonale; demolare construcții existente, amplasată în Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Decebal nr.9, inițiator: Lidl Romania SCS, cu respectarea următoarei condiții:
a) construcțiile propuse, cât și cheltuielile aferente respectării condițiilor impuse de avizatori, racordurile la utilitățile existente în zonă și infrastructura aferentă (drumuri de acces, ziduri de sprijin, consolidări ale terenului și alte lucrări de infrastructură necesare punerii în funcțiune a acestor construcții), se vor efectua pe cheltuiala investitorului.
(2) Termenul de valabilitate al documentaţiei aferentă ”PUZ și RLU - Construire clădire P+1E cu funcțiunea Magazin – retail; amenajări incinta cu spații verzi plantate; alei carosabile și pietonale; împrejmuire teren; amplasare semnale publicitare; branșare la utilități; amplasare post trafo; amenajare accese auto și pietonale; demolare construcții existente, amplasată în Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Decebal nr.9, inițiator: Lidl Romania SCS, aprobată conform alin.(1), este de 2 (doi) ani de la data aprobării acesteia.
(3) Documentaţia aferentă ”P.U.Z și R.L.U – Construire clădire P+1E cu funcțiunea Magazin – retail; amenajări incinta cu spații verzi plantate; alei carosabile și pietonale; împrejmuire teren; amplasare semnale publicitare; branșare la utilități; amplasare post trafo; amenajare accese auto și pietonale; demolare construcții existente, amplasată în Municipiul Râmnicu Vâlcea, strada Decebal nr.9, inițiator: Lidl Romania SCS, anexă la prezenta hotărâre, se păstrează la Direcţia Urbanism; structura documentaţiei este cuprinsă în opisul aferent acesteia.
(4) Raportul informării și consultării publicului nr. 48439 din 14.12.2021, întocmit de către proiectant JOC ART SRL, prin arhitect Doina Negoiță, specialist cu drept de semnătură, înregistrat în Registrul Urbaniștilor din România (R.U.R) prin care a fost îndeplinită procedura prevăzută în Hotărârea Consiliului Local nr.96 din 31.03.2011 privind aprobarea Regulamentului local de implicare a publicului în elaborarea şi revizuirea planurilor de urbanism şi amenajare a teritoriului este prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(5) Responsabilitatea privind exactitatea datelor, veridicitatea înscrisurilor, calitatea şi conţinutul documentaţiei de urbanism, în corelare cu reglementările legale în vigoare, aparţin specialistului cu drept de semnătură, în calitate de elaborator al documentaţiei de urbanism.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Urbanism.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Urbanism.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,     CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valeru AMZA                                 SECRETAR GENERAL,
                                                            jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 31 ianuarie 2022
 

Întreaga hotărâre (în format .pdf)