HOTĂRÂREA NR.70
privind schimbarea destinației unor imobile - construcții, proprietatea municipiului, situate în str. Copăcelu nr.178, în vederea demolării acestora


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2023, la care participă toți cei 23 de consilieri în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.7971 din data de 20.02.2023, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind schimbarea destinației a 2 (două) imobile – construcții, proprietate publică a Municipiului Râmnicu Vâlcea, situate în str. Copăcelu nr.178 și înscrise în Cartea Funciară a municipiului 44879, pe perioada desfășurării lucrărilor de demolare, trecerea din domeniul public al municipiului în domeniul privat al acestuia a acestor imobile - construcții, în vederea obținerii autorizației de desființare, iar terenul rămas liber în urma demolării imobilelor - construcții își va păstra destinația actuală, respectiv aceea de teren necesar desfășurării activităților educaționale;
Văzând Raportul nr.7974 din data de 20.02.2023, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură şi nr.5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură, protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement
Având în vedere că în inventarul bunurilor ce aparțin domeniului public al municipiului Râmnicu aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, modificată și completată prin Hotărârea Guvernului nr. 54/2008, la pozițiile 1390, 1261, 1197 și 153, figurează imobilele - construcții "Școala cu cls. I-VIII nr. 6 Copăcelu – clădire Școala Veche (Grădinița nr. 11)", "Grădinița nr. 11 Copăcelu - clădire grădiniță", respectiv "Școala cu cls. I-VIII nr. 6 Copăcelu – grup social Școala Veche (Grădinița nr. 11)", precum și terenul aferent acestora în suprafață de 1.549 mp, situate în str. Copăcelu nr.178; imobilele - construcții și teren aferent sunt înscrise în Cartea Funciară a municipiului nr.44879;
Ținând seama de faptul că în clădirile mai sus menționate nu se mai desfășoară activități de învățământ, acestea nemaifiind incluse în rețeaua școlară a unităților de învățământ preuniversitar din Municipiul Râmnicu Vâlcea, nici ca structură cu personalitate juridică, nici ca structură arondată, cel puțin din anul școlar 2012 - 2013 (dată de la care, în baza prevederilor Legii nr.1/2011 a educației naționale, rețeaua școlară s-a aprobat anual prin hotărâre a consiliului local, cu avizul conform al inspectoratul școlar);
Luând în considerare că, în urma verificărilor efectuate la fața locului în data de 13.07.2022 pentru a se constata starea tehnică actuală a imobilelor – construcții, a fost întocmită Nota de constatare nr. 30751/13.07.2022 și ulterior Referatul nr.31060/15.07.2022 prin care s-a propus efectuarea unei expertize tehnice care să stabilească dacă imobilele – construcții "Școala cu cls. I-VIII nr. 6 Copăcelu – clădire Școala Veche (Grădinița nr. 11)" și "Grădinița nr. 11 Copăcelu - clădire grădiniță" mai pot fi reabilitate; conform rapoartelor de expertiză tehnică de rezistență nr.L40-22/2022 și nr.L41-22/2022, efectuate de către expertul tehnic autorizat, imobilele – construcții C1 - "Școala cu cls. I-VIII nr.6 Copăcelu – clădire Școala Veche (Grădinița nr. 11)" și C2 - "Grădinița nr.11 Copăcelu - clădire grădiniță" se prezintă într-o stare necorespunzătoare a fundațiilor, a pereților, precum și a planșeului și a șarpantei de lemn, degradările structurii construcției fiind evidente, multiple și avansate la pereți și la planșee, inclusiv la fundații, costurile măsurilor de consolidare cu păstrarea construcției reprezentând cca 85% din costurile unei construcții noi în cazul corpului școală și 75% din costurile unei construcții noi în cazul corpului grădiniță, iar funcționalitatea obținută nu s-ar încadra complet în funcționalitatea unei construcții noi, iar expertul recomandă ca soluție tehnico – economică desființarea completă a celor două construcții "Școala cu cls. I-VIII nr. 6 Copăcelu – clădire Școala Veche (Grădinița nr.11)" și "Grădinița nr.11 Copăcelu - clădire grădiniță", inclusiv a fundațiilor acestora;
În temeiul prevederilor art.112 alin. (6^2) din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 361, alin. (2) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 8, alin. (1) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.c), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 14 voturi “pentru”, 9 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă schimbarea destinației a 2 (două) imobile – construcții, proprietate publică a Municipiului Râmnicu Vâlcea, situate în str. Copăcelu nr. 178 și înscrise în Cartea Funciară a municipiului 44879, pe perioada desfășurării lucrărilor de demolare, respectiv:
a) "Grădinița nr. 11 Copăcelu - clădire grădiniță", înscris la poziția 1261 din Anexa 1 – Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea la Hotărârea Guvernului nr. 54/2008 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, având numărul de inventar DP01200 și suprafața construită la sol de 97 mp – identificat ca C2 pe planul de amplasament și delimitare – anexă la prezenta hotărâre;
b) "Școala cu cls. I-VIII nr. 6 Copăcelu – grup social Școala Veche (Grădinița nr. 11)", înscris la poziția 1197 din Anexa 1 – Inventarul bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Râmnicu Vâlcea la Hotărârea Guvernului nr. 54/2008 pentru modificarea și completarea unor anexe la Hotărârea Guvernului nr. 1.362/2001 privind atestarea domeniului public al județului Vâlcea, precum și al municipiilor, orașelor și comunelor din județul Vâlcea, având numărul de inventar DP01133 și suprafața construită la sol de 5 mp – identificat ca C3 pe planul de amplasament și delimitare – anexă la prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă trecerea din domeniul public al municipiului Râmnicu Vâlcea în domeniul privat al acestuia a imobilelor - construcții descrise la art. 1, în vederea obținerii autorizației de desființare.
Art.3. Terenul rămas liber în urma demolării imobilelor - construcții descrise la art.1 își va păstra destinația actuală, respectiv aceea de teren necesar desfășurării activităților educaționale.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice;
- Direcției Urbanism;
- Direcției Administrării Domeniului Public;
- Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Andreea-Maria IORDACHE                    SECRETAR GENERAL,
                                                                    jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2023

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)