HOTĂRÂREA NR.89
privind prelungirea perioadei de concesionare
pentru terenul proprietatea publică a municipiului, în suprafață de 17 mp,
situat în strada Mihai Eminescu nr. 39, în spatele Complexului Comercial Tic-Tac
Ostroveni
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 28 martie 2024, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.11925 din 20.03.2024, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul
proprietate publică a municipiului, în suprafață măsurată de 17 mp, situat în
Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu nr.39, în spatele Complexului Comercial
Tic-Tac Ostroveni, înscris în Cartea Funciară nr. 61649, pentru proprietarii
spațiului comercial existent cu nr. cadastral 40272-C1, pe o perioadă de 12 ani
și 6 luni, respectiv până la 06.01.2037;
Văzând Raportul nr.12020 din data de 21.03.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 34/27.05.1999, în temeiul Legii
nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, Consiliul
Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 16,6 mp situat în
Râmnicu Vâlcea, în spatele Complexului Comercial Tic-Tac Ostroveni, pe o
perioadă de 25 de ani, pentru extinderea spațiului comercial, pentru
proprietarul acestuia, fiind încheiat în baza acestor prevederi, între
Municipiul Râmnicu Vâlcea și societatea MAGIC TIC-TAC SRL, contractul de
concesiune nr. 1000/06.07.1999, cu plata unei redevențe în cuantum de 61,24
USD/an, iar în baza Autorizației de construire nr. 56/BK122/02.07.1998 au fost
realizate lucrări de modernizare, recompartimentare și amenajare a spațiului
comercial existent; ulterior, în urma divizării societății comerciale MAGIC
TIC-TAC SRL, prin desprinderea unei părți din patrimoniul său, spațiul comercial
în cauză a fost transmis în proprietatea societății TIC-TAC SRL, care a preluat
și concesiunea terenului, pentru modificarea părților contractante fiind
încheiat Actul adițional înregistrat sub nr. FH 441/29.01.2002, în martie 2023,
are loc dizolvarea și lichidarea societății TIC-TAC SRL la inițiativa
asociaților, iar prin Raportul de repartizare a activului societății rămas în
urma lichidării, spațiul comercial din str. Mihai Eminescu nr.39, pentru care a
fost constituit dreptul de concesiune, revine celor 2 asociați; de asemenea, în
baza prevederilor art. 41 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării
lucrărilor de construcții, republicată, concesiunea a fost preluată de către
noii proprietari ai spațiului comercial, soții MAZILU ION și MAZILU MARIA,
încheindu-se în acest sens Contractul de concesiune nr.1884/08.06.2023, a cărui
perioadă de valabilitate expiră la data de 05.07.2024;
Luând în considerare adresele înregistrate la Primăria municipiului sub
nr.2511/19.01.2024 și nr.11861/20.03.2024, prin care concesionarii MAZILU ION și
MAZILU MARIA au solicitat prelungirea duratei contractului de concesiune, având
ca obiect terenul proprietatea publică a municipiului, situat în spatele
Complexului Comercial Tic-Tac, str. Mihai Eminescu nr.39, pentru o perioadă de
12 ani și 6 luni;
În temeiul prevederilor art.608, alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare și ale art.2, alin.(2) din Contractul de concesiune nr.1884/2023;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139,
alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul
proprietate publică a municipiului, în suprafață măsurată de 17 mp, situat în
Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Eminescu nr. 39, în spatele Complexului Comercial
Tic-Tac Ostroveni, înscris în Cartea Funciară nr. 61649 – identificat în planul
de situație anexă la prezenta hotărâre, pentru proprietarii spațiului comercial
existent cu nr. cadastral 40272-C1, pe o perioadă de 12 ani și 6 luni, respectiv
până la 06.01.2037, cu plata unei redevențe anuale de 454,24 euro/an (334
euro/mp/12 ani și 6 luni x 17 mp = 5.678 euro/12 ani și 6 luni), echivalent în
lei.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2024