HOTĂRÂREA NR.87
privind actualizarea devizului general și a indicatorilor tehnico – economici
pentru obiectivul de investiții
“Reabilitare Parc Mircea cel Batrân în Municipiul Râmnicu Vâlcea”
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 28 martie 2024, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.12302 din data de 22.03.2024, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui
proiect de hotărâre referitor la actualizarea devizului general și a
indicatorilor tehnico – economici pentru obiectivul de investiții “Reabilitare
Parc Mircea cel Batrân în Municipiul Râmnicu Vâlcea”;
Văzând Raportul nr.12308 din data de 22.03.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.4 de
organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia
mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi
de arhitectură;
Având în vedere faptul că, prin Hotărârea nr.184/2023, Consiliul Local a aprobat
Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și indicatorii
tehnico-economici pentru obiectivul de investiții susmenționat, și luând în
considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea sub
nr.2044/21.03.2024, prin care proiectantul a transmis devizul general actualizat
și indicatorii tehnico-economici ca urmare a prevederilor ghidului
solicitantului PRSV/MRJ/1/7/5.1/20233 – Versiunea 6 – Corrigendum
nr.5/01.04.2024 în ceea ce privește includerea cheltuielilor aferente rezervei
de implementare pentru ajustarea de preț în subcapitolul 7.2. din devizul
general;
În temeiul prevederilor Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare și ale Hotărârii Guvernului nr.d907/2016
privind etapele de elaborare și conținutul - cadru al documentațiilor tehnico –
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri
publice;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), alin.(4), lit.d), art.139, alin.(3), lit.a)
și art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019
privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 8 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se actualizează devizul general și indicatorii tehnico-economici pentru
obiectivul de investiţii “Reabilitare Parc Mircea cel Batrân în Municipiul
Râmnicu Vâlcea”, conform devizului – anexă la prezenta hotărâre, la valoarea
totală de 19.812.472,06 lei cu TVA, din care C+M la valoarea de 12.364.593,79
lei cu TVA.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiare;
- Direcției Investiții și Achiziții Publice.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 martie 2024