HOTĂRÂREA NR.72
privind completarea art.1 al Hotărârii Consiliului Local nr.338/27.11.2023, cu
modificările și completările ulterioare, referitoare la instituirea taxei de
reabilitare termică proprietarilor din blocul 88, strada Doctor Hacman nr.20
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 28 februarie 2024, la care participă 19 consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.8412 din data de 26.02.2024, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind completarea art.1 al Hotărârii Consiliului Local
nr.338/27.11.2023, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la
instituirea taxei de reabilitare termică proprietarilor din blocul 88, strada
Doctor Hacman nr. 20;
Văzând Raportul nr.8413/26.02.2024, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală-
Compartimentul Fond Locativ, Asociații de Proprietari, precum și avizele
comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică,
apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor și nr.2, de
buget-finanţe, prognoze economico-sociale;
Având în vedere faptul că în Hotărârea Consiliului Local nr.338/27.11.2023, așa
cum a fost modificată și completată prin Hotărârea nr.39/09.02.2024, nu a fost
înscrisă durata și modalitatea în care pot fi recuperate prin intermediul taxei
sumele avansate de către autoritățile administrației publice locale pentru
asigurarea cotei de contribuție proprie a proprietarilor/asociațiilor de
proprietari și ținând cont de faptul că recepția la terminarea lucrărilor la
blocul 88 din str. Doctor Hacman nr.20 a avut loc la data de 11.01.2016, iar
termenul de plată pentru taxa de reabilitare nu poate depăși 10 ani, se impune
ca pentru proprietarii blocului susamintit taxa de reabilitare să fie achitată
până la data limită de 30.09.2025, la termenele de plată stabilite de Codul
fiscal pentru plata impozitului pe clădiri;
În temeiul prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.18/2009 privind
creşterea performanţei energetice a blocurilor de locuinţe, cu modificările și
completările ulterioare, ale Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu
modificările și completările ulterioare, ale Legii nr.207/2015 privind Codul de
procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare și ale Legii
nr.196/2018 privind înființarea, organizarea și funcționarea asociațiilor de
proprietari și administrarea condominiilor, cu modificările ulterioare;
În baza art.129, alin.(2), lit.b), art.139, alin.(3) și art.196 alin.(1) lit.a)
din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
Întrunind 13 voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 6 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se completează articolul 1 al Hotărârii Consiliului Local
nr.338/27.11.2023 privind instituirea taxei de reabilitare termică
proprietarilor din blocul 88, strada Doctor Hacman nr.20 , cu modificările și
completările ulterioare, cu un nou alineat, (3), care va avea următorul
conținut:
”(3) Taxa de reabilitare stabilită la alin.(1) se va achita până la data limită
de 30.09.2025, la termenele de plată stabilite de Codul fiscal pentru plata
impozitului pe clădiri”.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală și Direcția Economico-Financiară.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Economico-Financiare;
- Asociației de proprietari bloc 88 nr.20 scările A, B, C și D, prin grija
Directiei Dezvoltare Locală.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Irina-Maria ARGEȘANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2024