HOTĂRÂREA NR. 230
privind actualizarea Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului
Social de Urgență ”Ioana” Rm. Vâlcea
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 29 august 2025, la care participă 20 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 52243 din data de 20.08.2025, al
cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune actualizarea
Regulamentului de organizare și funcționare a Centrului Social de Urgență
”Ioana” Rm. Vâlcea;
Văzând Raportul nr. 5225/20.08.2025 întocmit de Direcția de Asistență Socială
Rm. Vâlcea, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru
administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a
drepturilor cetăţenilor și nr. 5, pentru învăţământ, culte, sănătate, cultură,
protecţie socială, activităţi sportive şi de agrement;
Având în vedere că ultimul regulament de organizare și funcționare a centrului a
fost aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Rm. Vâlcea
nr.121/26.04.2023, la elaborarea lui fiind avute în vedere prevederile Ordinului
MMJS nr. 29/2019 pentru aprobarea standardelor minime de calitate pentru
acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice, persoanelor
fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecție a copilului și
altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum și a
serviciilor acordate în comunitate, serviciilor acordate în sistem integrat si
cantinele sociale, cu modificările și completările ulterioare și legislația
conexă privind furnizarea acestor servicii și ținând seama de faptul că de la
data aprobării și până în prezent au survenit modificări legislative, precum și
în structura de personal, fiind astfel necesară actualizarea acestuia;
În temeiul prevederilor Hotărârii Guvernului nr.1491/2022 pentru aprobarea
Strategiei naţionale privind incluziunea socială a persoanelor fără adăpost
pentru perioada 2022 - 2027; ale anexei nr.2 la Hotărârea Guvernului nr.797/2017
pentru aprobarea regulamentelor-cadru de organizare și funcționare ale
serviciilor publice de asistență socială și a structurii orientative de
personal; ale Legii nr.292/2011 a asistenței sociale, cu modificările și
completările ulterioare; ale Legii nr.197/2012 privind asigurarea calității în
domeniul serviciilor sociale, cu modificările și completările ulterioare; ale
art.2 alin.(1) şi (2), art.3 alin.(1) şi (2) din Hotărârea Guvernului
nr.867/2015 pentru aprobarea Nomenclatorului serviciilor sociale, precum şi a
regulamentelor-cadru de organizare şi funcţionare a serviciilor sociale, cu
modificările și completările ulterioare; ale Ordinului Ministerului Muncii şi
Justiţiei Sociale nr.29/2019 pentru aprobarea Standardelor minime de calitate
pentru acreditarea serviciilor sociale destinate persoanelor vârstnice,
persoanelor fără adăpost, tinerilor care au părăsit sistemul de protecţie a
copilului şi altor categorii de persoane adulte aflate în dificultate, precum şi
pentru serviciile acordate în comunitate, serviciile acordate în sistem integrat
şi cantinele sociale (Anexa 4), cu modificările și completările ulterioare; ale
Ordinului nr.1126/2025 pentru aprobarea modelului-cadru al contractului de
servicii sociale, al informărilor transmise de furnizorul de servicii sociale
serviciului public de asistență social, a procedurii de fundamentare a bugetului
necesar, precum și a indicatorilor pentru monitorizarea serviciilor sociale
acordate ca măsură de asistență social, cu modificările și completările
ulterioare și ale Ordinului nr.2489/2023 pentru aprobarea Standardelor minime de
calitate privind managementul de caz în serviciile sociale acordate persoanelor
vârstnice, cu modificările și completările ulterioare;
Luând în considerare prevederile Hotărârilor Consiliului Local nr.18/30.01.2024
privind reorganizarea Direcției de Asistență Socială Rm.Vâlcea și aprobarea
organigramei, a statului de funcții și a Regulamentului de organizare și
funcționare ale direcției și nr.209/25.07.2025 privind modificarea statului de
funcții al Direcției de Asistență Socială Râmnicu Vâlcea, începând cu
01.08.2025;
În baza art.129, alin.(2), lit.a), alin.(3), lit.c) și alin.(7), lit.b),
art.139, alin.(1) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 20 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se actualizează Regulamentul de organizare și funcționare a Centrului
Social de Urgență ”Ioana” Rm. Vâlcea, al cărui conținut este prevăzut în anexa
la prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
de Asistență Socială.
Art.3. Prezenta hotărare se dă publicității și se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcției de Asistență Socială.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Cezar – Florin BULACU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 29 august 2025