HOTĂRÂREA NR.42
privind dezmembrarea în 3 loturi a terenului proprietate privată a municipiului, în suprafață de 12.317 m.p. și exprimarea acordului Consiliului Local pentru înscrierea
în Cartea Funciară, de către Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea, a construcțiilor proprietatea acesteia, edificate pe lotul nr.1


Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 28 februarie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul nr.5893 din data de 19.02.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind dezmembrarea în 3 (trei) loturi a terenului proprietate privată a municipiului, în suprafață de 12.317 m.p. și exprimarea acordului Consiliului Local pentru înscrierea în Cartea Funciară, de către Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea, a construcțiilor proprietatea acesteia, edificate pe lotul nr.1;
Văzând Raportul nr.5915 din data de 19.02.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor; nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale; nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură ;
Având în vedere faptul că Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea deține în proprietate construcția "Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret", situată în Râmnicu Vâlcea, B-dul Tineretului nr. 1B, precum și construcțiile Amfiteatru de vară, Anexă, respectiv Bazin înot, edificate în baza Autorizației de construire nr.504/13115/13.09.1974, iar terenul în suprafață de 12.317 mp, pe care sunt amplasate aceste construcții, este inventariat în domeniul privat al municipiului, potrivit Hotărârii Consiliului Local nr. 105/31 mai 2006 și înscris în Cartea Funciară nr.53979; de asemenea, pe latura de est a terenului descris mai sus, în baza Autorizației de Construire nr.5556/09.06.1987, a fost edificată construcția "Bazin înot pentru copii în incinta Bazei de Agrement a Casei de Cultură a Științei și Tehnicii pentru Tineret Rm. Vâlcea", aflată în prezent în stare avansată de degradare;
Ținând cont de faptul că, la această dată, construcțiile mai sus menționate sunt înscrise în Cartea Funciară nr.53979, a terenului proprietatea municipiului, cu mențiunea ”fără acte”, astfel: C1 - Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret, C2 - Amfiteatru de vară, C3 - Anexă, C4 - Bazin de înot și C6 - Bazin înot pentru copii și văzând adresa nr.45/14.10.2024, înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr.39348/14.10.2024, prin care Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea a solicitat acordul consiliului local pentru înscrierea construcțiilor, proprietatea Fundației, în Cartea Funciară nr.53979, a terenului proprietatea municipiului, în vederea realizării în parteneriat cu Consiliul Județean Vâlcea și Biblioteca Județeană Antim Ivireanul a unui proiect de interes public județean privind cultura și educația, respectiv relocarea Filialei Ostroveni a Bibliotecii Județene Antim Ivireanul, în spațiile aflate la demisolul clădirii "Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret", precum și în cele ale Amfiteatrului cu construcția anexă, conform prevederilor Hotărârii Consiliului Județean nr.66/29.02.2024;
Luând în considerare, de asemenea, și faptul că, pe terenul susmenționat, Municipiul Râmnicu Vâlcea a realizat obiectivul de investiții "Amenajare parcare publică în zona Ostroveni", în cadrul căruia a fost edificată o parcare supraetajată cu regim de înălțime Demisol + Parter, având suprafața construită desfășurată totală (inclusiv scări acces și rampe) de 3.407,43 mp și un număr de 122 locuri de parcare, parcare administrată de către Direcția Administrării Domeniului Public, fapt ce determină ca, anterior exprimării acordului consiliului local pentru înscrierea în cartea funciară a construcțiilor aflate în proprietatea Fundației Județeană pentru Tineret Vâlcea, să se procedeze la dezmembrarea terenului afectat de parcarea publică din totalul suprafeței de 12.317 mp;
În temeiul prevederilor art.879, alin. (2) și art.888 din Legea 287/2009 privind codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale art.25, alin.(2) din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr.7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare și ale art.130, alin.(1), lit.a) și art.129 din Regulamentul de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară, aprobat prin Ordinul nr.600/2023 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară;
În baza art.129 alin.(1), alin. (2), lit.c), al art.139, alin.(3), lit.g) și art.196, alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă dezmembrarea în 3 (trei) loturi a imobilului – teren, proprietate privată a municipiului, în suprafață de 12.317 mp, situat în Râmnicu Vâlcea, b-dul Tineretului nr.1B, înscris în cartea funciară nr. 53979 – identificat în planul de amplasament și delimitare anexa nr.1 la prezenta hotărâre, astfel:
- Lotul nr.1 terenul în suprafață de 10.269 mp - identificat în planul de amplasament și delimitare anexa nr.2 la prezenta hotărâre, având numărul cadastral 63574 și pe care sunt edificate construcțiile C1 - Casa Științei și Tehnicii pentru Tineret, C2 - Amfiteatru de vară, C3 - Anexă și C4 - Bazin de înot proprietatea Fundației Județene pentru Tineret Vâlcea, precum și construcția C5 – Centru Comercial Discoteca Enigma, proprietatea societății Mihalina SRL ;
- Lotul nr.2 terenul în suprafață de 1.161 mp - identificat în planul de amplasament și delimitare anexa nr.3 la prezenta hotărâre, având numărul cadastral 63575, pe care este edificată construcția proprietatea publică a municipiului "Parcare supraetajată Casa Stiintei";
- Lotul nr.3 terenul în suprafață de 887 mp - identificat în planul de amplasament și delimitare anexa nr.4 la prezenta hotărâre, având numărul cadastral 63576, pe care este edificată construcția "Bazin înot pentru copii".
(2) Cheltuielile ocazionate de întocmirea actului de dezmembrare în formă autentică vor fi suportate din bugetul local.
Art.2. Se împuternicește primarul municipiului ca, personal sau prin persoane desemnate prin dispoziție, să semneze actul de dezmembrare în formă autentică.
Art.3. Consiliul Local își exprimă acordul pentru înscrierea în cartea funciară, de către Fundația Județeană pentru Tineret Vâlcea, a construcțiilor proprietatea acesteia, edificate pe lotul nr.1, identificat cu numărul cadastral 63574.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului – județul Vâlcea;
- Primarului municipiului Râmnicu Vâlcea;
- Direcţiei Dezvoltare Locală;
- Direcţiei Economico-Financiară;
- Fundației Județene pentru Tineret Vâlcea.

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                           SECRETAR GENERAL,
                                                                   jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 28 februarie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)