HOTĂRÂREA NR.342
privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul în suprafață de
3,04 mp, proprietate publică a municipiului, situat în str. Republicii nr. 4,
bloc R17, sc.C
Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la
data de 27 noiembrie 2025, la care participă 22 de consilieri din cei 23 în
funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.43446 din 19.11.2025, al cărui
semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect
de hotărâre privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul în
suprafață de 3,04 mp, proprietate publică a municipiului, situat în str.
Republicii nr.4, bloc R17, sc.C;
Văzând Raportul nr.43559 din data de 19.11.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare
Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie
publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor
cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr.3, pentru
servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea
domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare
urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător,
gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 88/35/31.10.2000, Consiliul Local a
aprobat concesionarea terenului în suprafață de 3,04 mp, situat în Râmnicu
Vâlcea, str. Republicii nr.4, bloc R17, sc.C, pe o perioadă de 25 de ani, pentru
realizarea unui acces din exterior la apartamentul nr.1, pentru proprietarul
acestuia, în baza acestor prevederi fiind încheiat, între Municipiul Râmnicu
Vâlcea și domnul Barbu Ion, Contractul de concesiune nr. 1083/06.12.2000 pe o
perioadă de 25 de ani, cu plata unei redevențe de 12,16 USD/an, echivalent în
lei, iar în baza Autorizației de Construire nr.845/DZ 135/11.12.2000 pe terenul
concesionat a fost realizat accesul din exterior;
Având în vedere că urmare a înstrăinării imobilului, în baza prevederilor art.41
din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții,
republicată, cu modificările și completările ulterioare, concesiunea a fost
preluată succesiv de către noii proprietar ai acestuia, în prezent fiind în
vigoare Contractul de concesiune nr.1612/26.09.2012 încheiat cu doamna Porfir
Elena, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 05.12.2025;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub
nr.41000/29.10.2025, prin care domnul Căzănel Bogdan Constantin a solicitat
prelungirea duratei de concesionare a terenului proprietatea publică a
municipiului, situat în str. Republicii nr.4, bloc R17, sc. C, pe care este
realizat accesul din exterior la apartamentul nr.1, pentru o perioadă de 12 ani
și 6 luni, precum și preluarea concesiunii pe numele său ca urmare a dobândirii
dreptului de proprietate asupra apartamentului prin Contractul de
vânzare-cumpărare autentificat de Birou Individual Notarial Ene George sub
nr.684/10.07.2024;
În temeiul prevederilor art. 608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului
nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările
ulterioare și ale art.2, alin.(2) din contractul de concesiune
nr.1612/26.09.2012;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139,
alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a
Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și
completările ulterioare;
Întrunind 22 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului
proprietate publică a municipiului în suprafață de 3,04 mp (rotunjit 3 mp),
situat în Râmnicu Vâlcea, str. Republicii nr.4, bloc R17, sc.C, cu 12 ani și 6
luni, respectiv până la 05.06.2038, pentru proprietarul apartamentului nr.1.
Art.2. Valoarea redevenței corespunzătoare perioadei de prelungire a duratei
concesiunii este de 1.015,36 euro (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 3,04 mp), cu
plata unei redevențe anuale de 81,23 euro/an (1.015,36 euro :12 ani și 6 luni),
echivalent în lei.
Art.3. Cheltuielile aferente întabulării în Cartea Funciară a municipiului a
terenului concesionat și toate taxele ocazionate de înscrierea dreptului de
concesiune cad în sarcina concesionarului.
Art.4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția
Dezvoltare Locală.
Art.5. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Maria BOBEANU
SECRETAR GENERAL,
jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 27 noiembrie 2025