HOTĂRÂREA NR.112
privind prelungirea perioadei de concesionare pentru terenul în suprafață de 5 m.p. – proprietatea publică a municipiului

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr.14603 din data de 14.04.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului proprietate publică a municipiului, în suprafață de 5 m.p., situat în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Viteazu, bloc 2, sc.4, cu 12 ani și 6 luni;
Văzând Raportul nr.14607 din data de 14.04.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr.2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale și nr.3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr.6/27.01.2000, așa cum a fost modificată prin hotărârea nr.192/2015, Consiliul Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 5 mp situat în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Viteazu, bl.2, sc.4, pe o perioadă de 25 de ani, pentru realizarea unui acces din exterior la spațiul comercial, pentru proprietarul acestuia, fiind încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și domnul Petrescu Petre, contractul de concesiune nr. 1056/31.05.2000 și actul adițional nr.2/2015, pentru o perioadă de 25 de ani, cu plata unei redevențe de 20 USD, echivalent în lei, iar în baza autorizației de construire nr.546/D1727/04.05.2000 a fost realizat accesul din exterior la spațiul comercial; ulterior, ca urmare a înstrăinării imobilului, în baza prevederilor art.41 din Legea nr.50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată, concesiunea a fost preluată de către noul proprietar, respectiv Carols International SRL, încheindu-se în acest sens contractul de concesiune nr.1839/06.08.2021, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 30.05.2025;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria municipiului sub nr.11942/31.03.2025, prin care concesionarul Carols International SRL a solicitat prelungirea duratei contractului de concesiune pentru terenul pe care este realizat accesul la spațiul comercial cu nr. cadastral 36056-C1-U28;
În temeiul prevederilor art. 608 alin.(1) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare și art. 2 alin. (2) din contractul de concesiune nr.1839/2021;
Luând în considerare Hotărârea Consiliului Local nr.130/29.03.2017;
În baza art.129, alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.a), art.139, alin.(3), lit. g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. Se aprobă prelungirea perioadei inițiale de concesionare a terenului proprietate publică a municipiului, în suprafață de 5 m.p., înscris în Cartea Funciară nr. 63655, situat în Râmnicu Vâlcea, strada Mihai Viteazu, bloc 2, sc.4, cu 12 ani și 6 luni, respectiv până la 30.11.2037, pentru proprietarul spațiului identificat cu nr. cadastral 36056-C1-U28 (amenajat în apartamentul nr.4).
Art.2. Valoarea redevenței corespunzătoare perioadei de prelungire a duratei concesiunii este de 1670 euro (334 euro/mp/12 ani și 6 luni x 5 mp), cu plata unei redevențe anuale de 133,6 euro/an (1670 euro: 12 ani și 6 luni), echivalent în lei.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală.



PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                                SECRETAR GENERAL,
                                                                       jurist Ion DIDOIU
Râmnicu Vâlcea, 25 aprilie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)