HOTĂRÂREA NR. 114
privind modificarea caracteristicilor tehnice ale terenului situat în Calea lui Traian nr. 181, bl. 12, sc. E – proprietate privată a municipiului – și actualizarea suprafeței de teren concesionată la contractul nr. 1733/2017

Consiliul Local al municipiului Râmnicu Vâlcea, întrunit în şedinţă ordinară la data de 25 aprilie 2025, la care participă 21 de consilieri din cei 23 în funcție;
Luând în discuţie Referatul de aprobare nr. 14874 din 16.04.2025, al cărui semnatar este Primarul municipiului, prin care se propune inițierea unui proiect de hotărâre privind modificarea caracteristicilor tehnice ale terenului situat în Calea lui Traian nr. 181, bl. 12, sc. E – proprietate privată a municipiului – și actualizarea suprafeței de teren concesionată la contractul nr. 1733/2017;
Văzând Raportul nr. 14971 din 16.04.2025, întocmit de Direcția Dezvoltare Locală, precum și avizele comisiilor de specialitate nr.1, pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, nr. 2, de buget-finanţe, prognoze economico-sociale, nr. 3, pentru servicii publice şi comerţ, întreprinderi mici şi mijlocii, administrarea domeniului public şi privat, agricultură și nr.4, de organizare şi dezvoltare urbanistică, realizarea lucrărilor publice, protecţia mediului înconjurător, gospodărie comunală, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură;
Ținând seama de faptul că prin Hotărârea nr. 136/29.03.2017, modificată prin Hotărârea nr. 181/27.04.2017, Consiliul Local a aprobat concesionarea terenului în suprafață de 3,02 mp situat în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 181, bl. 12, sc. E, pe o perioadă de 25 de ani, pentru realizarea unui acces din exterior la apartamentul nr. 1, de către proprietarul acestuia, fiind încheiat între Municipiul Râmnicu Vâlcea și B.I.N ARMEANU CORINA RALUCA, contractul de concesiune nr. 1733/2017, a cărui perioadă de valabilitate expiră la data de 03.05.2042; ulterior, prin Hotărârea nr. 151 / 29.05.2018, Consiliul Local a aprobat suplimentarea terenului concesionat cu suprafața de 6,02 mp, pe o perioadă de 25 de ani începând cu data de 06.04.2017, pentru realizarea unei rampe de acces din exterior (pentru persoanele cu dizabilități) la apartamentul nr. 1, fiind încheiat actul adițional nr. 1 la contract, iar în vederea înscrierii în cartea funciară a contractului de concesiune a fost întocmită în luna decembrie 2024 documentația tehnică de cadastru, din măsurătorile efectuate rezultând că suprafața totală a terenului situat în Râmnicu Vâlcea, Calea lui Traian nr. 181, bl. 12, sc. E, pe care a fost realizat accesul din exterior la apartamentul nr. 1 și care a fost înscrisă în Cartea Funciară a municipiului Râmnicu Vâlcea (suprafața de 3,1 mp în CF nr. 53572 și suprafața de 7 mp în CF nr. 55568) este de 10,1 mp și nu 9,04 mp așa cum este precizat în contract;
Luând în considerare adresa înregistrată la Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea sub nr. 11937/31.03.2025 prin care concesionarul a solicitat actualizarea suprafeței terenului concesionat conform măsurătorilor cadastrale;
Luând în considerare Hotărârile Consiliului Local nr.136/29.03.2017 și nr. 151/29.05.2018;
În baza art.129, alin.(1), alin.(2), lit.c) coroborat cu alin.(6), lit.b), art.139, alin.(3), lit.g) și art.196 alin.(1), lit.a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Întrunind 21 de voturi “pentru”, 0 voturi “împotrivă” și 0 abţineri,

H O T Ă R Ă Ş T E:
Art.1. (1) Se aprobă modificarea caracteristicilor tehnice ale terenului proprietate privată a municipiului, situat în Calea lui Traian nr. 181, bl. 12, sc. E, conform măsurătorilor tehnice de cadastru, respectiv suprafața de 10,1 mp, rotunjită în CF la 10 mp (3,1 mp (rotunjit 3 mp) CF nr. 53572 + 7 mp CF nr. 55568) identificată în Planurile de amplasament și delimitare - anexele 1 și 2 la prezenta hotărâre.
(2) Consecință a alin.(1) se actualizează suprafața terenului concesionat prin contractul nr. 1733/2017 încheiat cu B.I.N ARMEANU CORINA RALUCA, conform măsurătorilor, înscrisă în Cartea Funciară astfel: 3,1 mp (rotunjit 3 mp) CF nr. 53572 și 7 mp CF nr. 55568, urmând a se încheia act adițional la contractul de concesiune.
Art.2. Plata redevenței în sumă de 354,04 euro, reprezentând diferența dintre redevența datorată pentru suprafața actualizată (3.373,40 euro) și redevența achitată până la această dată (3.019,36 euro) se va face integral în echivalent lei, la data încheierii actului adițional la contractul de concesiune nr. 1733/2017.
Art.3. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei se încredințează Direcția Dezvoltare Locală.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică în copie:
- Instituției Prefectului-județul Vâlcea;
- Primarului municipiului;
- Direcției Economico-Financiară;
- Direcției Dezvoltare Locală;
- Direcției Urbanism.


PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Valentin-Adrian POPA                                 SECRETAR GENERAL,
                                                                          jurist Ion DIDOIU

Râmnicu Vâlcea, 25 aprilie 2025

Intreaga hotarare scanata (in format .pdf)